BAC 2022. Zeci de candidați din Cluj au lipsit azi la probele scrise la Istorie şi Matematică

BAC 2022. Zeci de candidați din Cluj au lipsit azi la probele scrise la Istorie şi Matematică

Marți s-a desfășurat proba scrisă obligatorie a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat, la disciplinele Istorie și Matematică.

La această probă scrisă, în cele 16 centre de examen, organizate în județul Cluj, au fost prezenți 3.789 de candidați, din totalul celor 3.833 de candidați înscriși pentru a susține această proba scrisă. Un număr de 44 candidați nu s-au prezentat la probă scrisă de azi. Facem precizarea că există candidați din promoțiile anterioare care susțin doar una sau două probe, celelalte fiind promovate și recunoscute în sesiunile precedente.

Conform IȘJ Cluj, în județul Cluj, nu s-au înregistrat situații care să impună desfășurarea acestei probe cu subiecte de rezervă și nici situații de fraudă sau tentativă de fraudă.

Subiectele și baremele de corectare pentru proba scrisă – proba E.c), pentru disciplinele Istorie și Matematică, vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, astăzi, la ora 15:00.

Miercuri, 22 iunie 2022, este programată să se desfășoare proba scrisă la alegere a profilului și a specializării – proba E.d), urmată joi, 23 iunie 2022, de proba scrisă la limba și literatura maternă – proba E.b).pentru candidații care au studiat în limba minorităților naționale.

Afișarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 27 iunie 2022 (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în centrul de examen, în intervalul orar 12:00–18:00 sau pot fi transmise prin mijloace electronice, pe adresele afișate la avizierul centrului de examen. Împreună cu contestația, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

 Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 1 iulie 2022.

Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice, în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD), afișarea rezultatelor se va face prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.

Pentru a promova examenul național de Bacalaureat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiții:

1.  Recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;

2.  Susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;

3.  Media notelor obținute la probele scrise trebuie să fie 6 (cel puțin).

Comenteaza