BAC 2014. Probe simple şi fără emoţii

BAC 2014. Probe simple şi fără emoţii
Absolvenţii claselor a XII-a au susţinut miercuri proba obligatorie a profilului, în cadrul examenului de bacalaureat. Elevii de la liceele Şincai şi Racoviţă spun că li s-a părut foarte uşor şi nu a fost loc de emoţii.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

În judeţul Cluj, dintre cei 4.232 de elevi înscrişi au fost absenţi 94 de elevi. În funcţie de profilul pe care l-au urmat, elevii au dat examene din materii diferite, mai exact matematică profil real, matematică profil tehnologic şi istorie. Examenele nu le-au creat probleme elevilor şi nici nu a fost nevoie de multă pregătire.

"A fost chiar foarte OK, nu au fost subiecte grele. Cred că dacă ne repetam cu toţii cel puţin o singură dată materia, am fi ştiut toţi. Eu am repetat vreo săptămână jumate doar şi cred că o să iau 9,00 sau 9 şi ceva" a spus o elevă de la Liceul Gheorghe Şincai care a susţinut examenul la istorie.

Nici cei de la Liceul Racoviţă care au urmat profilul mate-info nu se plâng de subiecte, din contră, aşteaptă note de 10,00.

"Majoritatea exerciţiilor le-am ştiut face. Am avut de aplicat formule şi chiar mi s-a părut supersimplu. A fost un subiect banal şi cred sau sper să iau 10,00, asta dacă nu îmi scade pe o virgulă sau un egal uitat", a spus un elev care a dat examenul din matematică.

Probele scrise la bacalaureat au început luni cu proba de limba şi literatura română, pentru care au fost pregătite două tipuri de subiecte - unul pentru absolvenţii profilului real şi un altul pentru cei de la uman. Marţi a avut loc proba scrisă de limba şi literatura maternă, iar vineri se va desfăşura cea la alegere a profilului şi specializării (geografie, biologie, chimie, fizică, economie, informatică, sociologie, filosofie, logică sau psihologie).

Rezultatele vor fi afişate în 7 iulie, până în ora 12:00. În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţii bacalaureat (între orele 12:00 - 16:00), care vor fi soluţionate în perioada 8-10 iulie. Rezultatele finale vor fi anunţate la 11 iulie.

 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .