Au început reînscrierile copiilor în creșe și grădinițe

Au început reînscrierile copiilor în creșe și grădinițe

A început etapa de reînscriere a copiilor în creșe sau  grădinițe, urmând ca ocuparea locurilor libere, pentru copiii nou veniți să demareze în data de 30 mai, după finalizarea etapei de reînscriere.

Programul reînscrierilor, respectiv al înscrierilor este stabilit de către conducerea unităților de învățământ, iar graficul planificărilor de la nivelul fiecărei unități este disponibil pe site și la avizierul acestora.

Potrivit IȘJ Cluj, ocuparea locurilor libere, după finalizarea etapei de reînscriere a copiilor care au frecventat creșele și grădinițele, în acest an școlar, se va face, de regulă, în ordine descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare, grupa mijlocie și grupa mică, cu respectarea legislației în vigoare.

În situaţia în care într-o creșă/grădinită numărul cererilor de înscriere a copiilor, primite de la părinţi,  este mai mare decât numărul de locuri libere, se vor aplica succesiv, criteriile de departajare generale şi criteriile de departajare specifice.

Criteriile generale, în conformitate cu legislația în vigoare, implică dovada faptului că este orfan de ambii părinţi (situaţia copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situaţiei copilului orfan de ambii părinţi), că este orfan de un singur părinte, respectiv că are un frate/o soră înmatriculat/înmatriculată, în anul şcolar următor, în unitatea de învăţământ respectivă, precum și deținerea unui document medical eliberat de medicul specialist/certificat de orientare școlară și profesională/certificat de încadrare în grad de handicap a copilului.

În cazul în care numărul cererilor de înscriere, primite de la părinţi, este mai mare decât numărul de locuri libere, repartizarea copiilor se face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil. Pentru  început se repartizează copiii care îndeplinesc trei dintre criteriile menţionate anterior, apoi copiii care îndeplinesc două dintre criterii şi, în final, copiii care îndeplinesc doar unul dintre criteriile menţionate.

Criteriile specifice de departajare se aplică ulterior criteriilor generale, sunt elaborate și aprobate la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar. În cazul unităților de învățământ preșcolar, criteriile specifice sunt avizate de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, până vineri, 27 mai 2022.

Informații utile pentru părinți, sunt disponibile și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza