Un nou cămin studenţesc, de 30 de milioane lei, în Cluj

Un nou cămin studenţesc, de 30 de milioane lei, în Cluj
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a anunţat că va construi un nou cămin studenţesc în Campusul Observator. Costurile se ridică la suma de 30 de milioane de lei, investiție care va fi susținută de către Guverul României prin Compania Națională de Investiții.

Noul cămin va fi amplasat pe o suprafață de 600 mp şi va dispune de 200 de locuri de cazare, cu camere de 2 și 3 paturi, pentru doctoranzi, tineri căsătoriți cadre didactice, etc. Va fi o clădire NZEB (Nearly Zero Energy Buildings), cu performanță energetică foarte ridicată ceea ce înseamnă consum de energie aproape egal cu zero.

"În urma ședinței de lucru organizată de Ministerul Educației Naționale, delegația UTCN a depus documentația necesară în vederea derulării acestui amplu proiect, demersurile fiind începute în toamna anului trecut prin nota de fundamentare care a fost trimisă spre evaluare către minister.

La baza solicitării a stat numărul de cereri de cazare și capacitatea existentă, Universitatea Tehnică înscriindu-se între cele 30 de universități care sunt eligibile pentru a primi această finanțare. Ministerul Educației Naționale va fi intermediar între universități și Compania Națională de Investiții iar proiectul va fi unul similar la nivel național", se arată într-un comunicat remis presei. 

Proiectul tehnci urmează să fie finalizat până la finele lui 2017 urmând ca, începând cu 2018, să se recurgă la implementarea lui.

În prezent , UTCN dispune de două campusuri amplasate în Complexul Observator și în Mărăști, care oferă anual studenților aproximativ 5.000 de locuri de cazare. 

Comenteaza