Acasa
Editorial
Vasile Dâncu: ''M-au întrebat unii colegi și prieteni de ce nu am vorbit la Congresul Extraordinar al PSD"

Vasile Dâncu: ''M-au întrebat unii colegi și prieteni de ce nu am vorbit la Congresul Extraordinar al PSD"

Scris de Vasile Dancu
azi, 11:01
Editorial
Afișări:
Ascultă știrea

DISTRIBUIE

Europarlamentarul clujean Vasile Dîncu a fost ales vicepreședinte pe zona de Afaceri Europene, Apărare & Siguranța Populației, în cadrul congresului formațiunii de vineri.

M-au întrebat unii colegi și prieteni de ce nu am vorbit la Congresul Extraordinal al PSD. Pur și simplu, nu am cerut pentru că nu am simțit ca este necesar. De fapt, colegii care au vorbit au spus majoritatea lucrurilor pe care le-aș fi spus și eu. În fond, nu de un discurs în plus avem nevoie acum, ci de acțiune lucidă. De trezire și regandire a proiectului nostru politic. Sper să reușim.

CE AȘ FI SPUS DACĂ VORBEAM

Suntem din nou aici, într-un moment de cotitură. Unii spun că vrem să schimbăm doctrina, alții spun că vrem doar un nou început. Eu cred că vrem, pur și simplu, să ne regăsim. Sigur, poate unii cred că acest congres este doar o formalitate, ca, în fond, caravana trece, câinii latră. NU este așa!

Ne-am pierdut pe drum uneori. Am alergat după cifre, după grafice, după promisiuni. Am vorbit despre creștere economică, despre kilometri de drum, despre fonduri atrase. Și toate au fost reale. Dar nu ne-au ținut aproape de oameni. Pentru că oamenii nu votează cifre. Oamenii votează emoții, impresii și, mai ales, oameni. De multe ori am uitat asta.

Anul trecut spuneam că ne-a lovit un meteorit la alegeri. Nu era meteorit. Era bumerangul deciziilor noastre. Luate în grabă, în grup, cu entuziasm sincer, dar fără ascultare reală.

Nu ne-a trădat nimeni. Ne-am trădat singuri, când am început să ne temem unii de alții. Când am confundat critica cu trădarea. Când am preferatliniștea în locul adevărului.

Frica de competiție ne-a ținut pe loc. Consensul călduț ne-a amorțit. Ne-a fost teamă să spunem: am greșit. Azi trebuie să avem curajul să spunem: da, am greșit. Și vrem să fim mai buni.

Să nu lăsăm pe nimeni în urmă. Nici pe cei care au condus și au greșit. Poate am greșit și noi, când am tăcut, când am acceptat, când am închis ochii. Important e să mergem mai departe, împreună. Fără ură. Cu luciditate.

Să ne apropiem, din nou, de oameni. Nu prin conferințe de presă, nu prin postări. Prin prezență. Prin dialog. Prin încredere. Creștere economică, kilometri de drum, fonduri atrase - toate sună bine, dar nu țin loc de respect sau speranță

Ne-am mutat și noi pe Facebook și TikTok. E bine. Dar oamenii nu trăiesc doar acolo. Trăiesc în sate, în blocuri, la coadă la farmacie, la piață, în autobuz. Să mergem acolo. Cu primarii noștri, cei care simt zilnic ce înseamnă să nu ai buget, să nu poți plăti o factură, să explici de ce nu mai ajunge pensia pentru un trai decent.

Noi toți cei care facem parte din noua conducere suntem orășeni. Niciunul dintre noi nu locuiește într-un sat, nu lucrează în agricultură. Niciunul nu este muncitor într-o fabrica sau într-un depozit de multinațională unde se lucrează 14 ore pe zi, uneori, fără să primească ore suplimentare. Cum ajungem la acești oameni? Nu auzim vocea lor, dar ne indignăm dacă acceptă mesajul celor care le prezintă o lume simplă în care se vorbește doar despre bani și despre dușmanii României.

Să-i ascultăm pe ei. Nu mesajele aduse de algoritmi.

Să aducem din nou intelectuali în jurul nostru. Da, știu, uneori deranjează. Citesc. Citatele lor nu prind like-uri. Dar fără oameni care citesc, fără idei, ne stingem. Nu degeaba, în Evul Mediu, se ardeau cărți. Pentru că ideile schimbă lumea.

Să aducem tineri cărora să le dăm loc, nu doar aplauze. Să-i ajutăm să crească, să-i învățăm să reziste. Ei cred, cum am crezut și noi, că știu totul. E firesc. Dar au nevoie de noi. Și noi avem nevoie de ei. Avem acum o echipă frumoasă în față. O generație care inspiră, sperăm noi. Dar dacă o lăsăm singură, se va pierde. Trebuie să fim lângă ei. Nu ca gardieni, ci ca parteneri.

Să fim un partid viu. Un partid care gândește, care ascultă, care simte. Să trecem de la cifre la fețe. De la rapoarte la povești. De la tabele la oameni.

Să vorbim din nou simplu. Cu bun-simț. Cu respect. Să avem curajul să spunem nu când trebuie. Să ne facem noi propria strategie. Și să aplaudăm doar când e meritat. Să fim mai puțini zgomotoși și mai prezenți. Mai puțin aroganți și mai umani.

Să facem din critica sinceră o virtute, nu un pericol. Din competiție, o sursă de progres, nu o amenințare.
În primele 100 de zile, trebuie să dăm un semnal clar: transparență, merit, muncă. Să arătăm ce facem, nu doar ce promitem.

Într-un an, să putem spune: ne-am ținut de cuvânt.

Nu pentru că am câștigat alegeri, ci pentru că am recâștigat respectul oamenilor.
Uneori am confundat câștigul electoral cu respectul. Respectul nu dispare în câteva luni așa cum se pot pulveriza voturile.

E timpul să ne uităm din nou unii în ochii altora. Fără măști, fără fraze goale. E timpul să recunoaștem ce nu merge și să reparăm. Să adunăm, nu să excludem. Să învățăm, nu să ascundem. E timpul să redevenim o forță morală, nu doar o mașină electorală.

Dacă vrem să fim credibili, trebuie să fim sinceri. Dacă vrem să fim ascultați, trebuie să fim aproape. Dacă vrem să fim respectați, trebuie să respectăm.

Noi nu avem nevoie de discursuri perfecte. Avem nevoie de adevăr.
Păstrăm ce ne-a făcut puternici: solidaritatea, munca, respectul.
Adăugăm ce ne lipsea: curajul criticii, prezența printre oameni, deschiderea spre idei, spre tineri, spre gândire liberă.

Odată cu acest congres nu schimbăm doar un text doctrinar. Schimbăm tonul. Schimbăm atitudinea. Schimbăm modul în care ne raportăm unii la alții și la societate. Nu scriem o doctrină nouă, ci o relație nouă cu oamenii.

Mulți colegi simt frustrarea că noi am făcut multe pentru dezvoltarea României. Unii chiar cred că am fost singurii care am făcut ceva cu adevărat. Și totuși, vedem cum electoratul alege partide populiste, suveraniste sau o dreaptă preocupată doar de bunăstarea unor grupuri restrânse.

Dragi prieteni, trebuie să ne obișnuim cu un adevăr simplu: România și românii nu ne datorează nimic. Dacă am făcut bine oamenilor, ne-am făcut doar datoria. Pentru asta am fost la putere, nu pentru aplauze, ci pentru rezultate.

Să nu ne comparăm cu alții. Să ne comparăm cu visul oamenilor, cu speranțele lor, cu ceea ce ar trebui să fim în ochii lor. Să ne comparăm cu propriile noastre aspirații cele mai curajoase.
În loc să privim înapoi, în loc să căutăm justificări, mai bine să privim înainte. Să ne gândim la viitor, la neliniștile oamenilor, la aspirațiile lor reale. Pentru că viitorul nu se construiește din scuze, ci din încredere recâștigată.

E bine că ne recunoaștem și recuperăm rădăcinile. Că am adus aproape foști președinți ai partidului. E un semn de maturitate și respect. Nu poți construi viitorul dacă rupi legătura cu trecutul. Dar trebuie să fim sinceri: prezența lor spune mai mult despre cine am fost, decât despre cine vrem să devenim. Suntem fericiți să-i avem lângă noi. Dar de mâine trebuie să arătăm o schimbare. O schimbare reală, nu doar de ton. Realitatea trecută, chiar glorioasă pentru noi, nu îi va convinge pe oameni să ne voteze în viitor.

Trecutul ne dă identitate, dar nu ne mai dă răspunsuri. Trăim într-o altă lume, cu alte griji, alte ritmuri, alte așteptări. Oamenii tineri nu mai gândesc în termeni de stânga sau dreapta. Ei gândesc în termeni de sens, corectitudine, libertate, protecție, echilibru.

De mâine trebuie să învățăm să vorbim și pe limba lor. Să înțelegem ce neliniști au, ce visează, ce îi enervează, ce îi face să se retragă. Milenialii și generația Z nu sunt dezinteresați, cum se spune uneori. Sunt doar obosiți de promisiuni goale și de conflicte sterile. Ei vor autenticitate, nu sloganuri.

Vor o țară în care toleranța nu e un risc, ci o normalitate. În care poți fi tu însuți fără teamă că vei fi judecat. Vor o economie care nu crește doar în cifre, ci în șanse reale. Vor instituții care funcționează simplu, fără umilință, fără birocrație absurdă. Sunt preocupați de sănătatea mintală, de echilibrul dintre muncă și viață, de mediu și de încălzirea globală. Vor lideri care nu predică perfecțiunea, ci arată vulnerabilitate și asumare. Vor comunități care includ, nu exclud.

Trebuie să rezonăm cu aceste gânduri, chiar dacă uneori nu le înțelegem pe deplin. Pentru că adevărata ruptură între generații nu e de vârstă, ci de empatie. Să le arătăm că nu vrem să-i convingem, ci să-i ascultăm. Că nu vrem să-i recrutăm, ci să-i atragem prin sens și sinceritate. Dacă vom reuși asta, dacă vom vorbi despre grijile lor fără ironie și fără superioritate, atunci partidul nostru va avea viitor. Nu doar o doctrină nouă, ci o direcție vie. Drumul din fața noastră nu va fi ușor. Dar așa cum spunea Churchill, succesul nu este final, eșecul nu este fatal, curajul de a continua este tot ce contează.

Noi alegem curajul.

Abonează-te la ZIUA DE CLUJ pe

DISTRIBUIE

Etichete

Comenteaza