Tineret, mândria ţării - sau cum s-a transmis ştafeta la Guvern

Gata. Aşa cum şi-a dorit şi aşa cum a şi afirmat dl. Traian Băsescu, în cadrul festivităţii de depunere a jurământului Cabinetului Ungureanu, “ştafeta” între generaţii s-a făcut.

În locul mai vârstnicilor miniştri (ce e drept, corupţi, compromişi, iar unii de-a dreptul agramaţi şi proşti!) ai Puterii, au preluat ştafeta tinerii. Las la o parte profund nedemocratica împărţire a oamenilor între tineri şi bătrâni, la fel ca şi împărţirea în evrei şi ne-evrei, între ţigani şi restul lumii sau oricare alta, de origine fascistoidă; nici nu mă aşteptam la "întâiul stătător al ţării" să se gândească, chiar pentru un moment, la imensa gafă a acestei "împărţiri" a cetăţenilor propriei ţări. Aşa cum d-sa preferă acum un guvern de tineri, mâine îşi poate dori, la fel de bine, să-i schimbe din guvern pe graşi, pe cei care şchiopătează sau pe cei care văd bine literele de pe panoul oftalmologului. Sau, cum îl bănuiesc pe d-sa ca un profund cunoscător al istoriei, va dori să urmeze celebrul exemplu al Spartei şi nu se va mulţumi să-i dea afară pe cei care au vreun defect fizic, ci o să-i folosească pe post de mâncare pentru animalele din grădinile zoologice. Vreau să vă amintesc că această idee a dlui Băsescu a fost "injectată" încă de acum patru-cinci ani, prin mass-media, în piaţa publică. Câţiva condeieri plătiţi de PDL, care scriau (mizerabil!) la fostul "Cotidianul" - în varianta lui tipărită - au lansat, mai moale, însă, această idee.

Aşa, luând salarii imense atât de la dl. Sorin Ovidiu Vântu, cât şi de la PDL, scribălăi fără talent, gen Traian Radu Ungureanu, Sever Cotoi Voinescu (azi vaşnici activişti PDL), dar şi alţii, răspândiţi acum pe la alte publicaţii din Bucureşti sau de aiurea, s-au apucat să îmbrace frumos ideea d-lui preşedinte. Şi, după căutări îndelungi, tinerii "oneşti", "deontologi", "imparţiali" şi, bineînţeles, "echidistanţi" (mi-e greaţă!) au aruncat bomba. Generaţia "aşteptată" versus generaţia "expirată". Colosal! Aşa, în mai multe ediţii ale ziarului vaşnicii băsişti (atunci ascunşi sub blana de independenţi) s-au chinuit, mai "fentând" pe unii, mai folosindu-se de unii intelectuali naivi, care n-au simţit sub acest subiect adevărata bătaie a acţiunii, să demonstreze cât de inutili sunt vârstnicii, ca să nu mai vorbim de bătrâni, şi cum va înflori România sub bagheta imberbilor.

A urmat o acţiune de căutare a tinerilor de pe la multinaţionale, a celor care câştigaseră olimpiade sau varii concursuri, brokeri şi calculatorişti angajaţi la companii de top. Nu ştiu cât de mult a contat această campanie pentru România şi pentru români, dar scopurilor murdare ale dlui preşedinte i-au fost de folos, cu siguranţă. În principiu, orice om inteligent poate aprecia talentul, pregătirea şi eficacitatea serviciului unui tânăr. Însă simpla cifră scăzută a anilor, fără altă analiză, nu spune nimic despre valorile lui fundamentale. Nu spune sau chiar spune mult despre experienţa de viaţă, despre acea calitate specific umană, care îţi dă, peste orice fel de specializare, putinţă de a judeca şi a lua hotărâri. Personal, mă uit la diverse posturi de ştiri tv: la nici unul dintre cele mai celebre şi cunoscute n-am văzut niciodată un "anchor" mai tânăr de 45-50 de ani. De asemenea, în redacţiile de ziare serioase, sunt puţini redactori (redactor are, în Occident, din păcate pentru noi şi din fericire pentru ei, alt înţeles!) care să aibă sub 35 de ani. Spun asta fiindcă mi-am petrecut ultimii douăzeci şi ceva de ani în redacţii şi am înţeles de ce presa noastră arată aşa.

Fiindcă majoritatea celor care iau hotărâri în presa românească scrisă şi tv sunt foarte tineri. Am văzut şi parlamentele şi/sau guvernele din Occident. Nimeni nu pare că ar face o miză în a-şi izgoni vârstnicii, înlocuindu-i cu tineri. Această schimbare de generaţii, această ştafetă despre care vorbea dl. Băsescu ascunde însă o altă acţiune. Dl. preşedinte avea, încă de la începutul mandatului său, nevoia imperioasă de a stăpâni mediile intelectuale. Cum o bună parte a societăţii civile publice i s-a aşezat, pentru bani şi funcţii, în genunchi, prin "căpeteniile" lor Liiceanu, Pleşu, Patapievici şi gaşca lor, ce-i mai rămânea acestuia de făcut? Să scape de rectorii universităţilor din Bucureşti şi din provincie. Un Andrei Marga, o Ecaterina Andronescu (ca să amintesc doar profesorii activi în politică), oameni demni, de necumpărat, dar şi aproape două mii (!) de profesori universitari din ţară trebuiau anihilaţi, îndepărtaţi din şcoală, fiind consideraţi periculoşi, prin marea influenţă pe care orice profesor respectat o are în mediul studenţesc.

Astfel că s-a hotărât pensionarea acestora şi aducerea în locul lor a unor tineri fără operă, fără greutate şi fără conştiinţă formată, mai uşor de cumpărat şi manipulat. Rezultatul? Câteva ţări occidentale, printre care Canada, Italia şi Germania, s-au grăbit să le facă oferte (cu salarii imense) acestor profesori din "generaţia expirată", cărora România prin gura preşedintelui ei le-a comunicat că nu mai are nevoie de ei. Are, însă, după cum vedem, nevoie de tineri. Talentaţi sau nu, d-sa şi toţi oamenii de această teapă, când ajung să conducă ceva, o ţară sau o instituţie, au nevoie de acest gen de tineri, care nu mai dau două parale (şi nici nu au vârsta care să le fi permis să afle că greşesc) pe educaţie şi cultură. Le este suficientă diploma, "job"-ul şi muzica pe care o ascultă. De ce muzică? Fiindcă ea le preia o mare parte din ceea ce poate face poezia, morala sau filosofia. Prin acest canal ei primesc mai ales pleava zgomotului urban, înscriindu-se la nivelul reflexului, şi nu în cortex. De aceea tinerii din cluburi nu vorbesc între ei şi realizează cuplurile la întâmplare, fără selecţie critică, observaţie sau analiză reciprocă.

De aceea textele "muzicii" sunt urlate în ritm bubuitor. Nu prea e nevoie de cuvinte. Sunt de ajuns la aceşti tineri ţigara, drogul, alcoolul şi mirosul de sex. Fiindcă aşa se creează mediul de necuvânt, nepăsare şi negândire. Aceşti tineri care preiau ştafeta sunt prizonierii unui anume gen de oboseală. Nu mai au ce să-şi spună. Sunt castraţi de inteligenţă, excitaţi sexual, dar impotenţi ca iniţiativă şi spirit, uşor de stăpânit şi de manipulat. De astfel de tineri au nevoie oameni ca dl. Băsescu. De oameni ca aceştia, care a doua zi pot fi la universitate, la minister, tineri care, e drept, pot avea doctorate şi masterate la mari universităţi, dar care sunt deopotrivă acei tineri care nu mai sunt "ceea ce fac", ci "ceea ce au refuzat să facă".

Pentru că pentru aceştia studiile sunt un scop în sine, şi nu un mijloc de a se cunoaşte pe sine şi a descoperi sensul Lumii. Asta e ţinta "ştafetei" pe care o invocă preşedintele: tineri fără secrete, fără amintiri, fără biografie, fără diferenţa specifică, dar cu note mari pe diplome. Dacă se poate. Dacă nu, pot fi şi urmaşii comuniştilor şi nomenclaturii lui Ceauşescu, tinerii cu "gipane". Tot un Drac! Ei sunt mândria Ţării: tinerii pe care politicienii şmecheri, de la vârf, îi pot împărţi în două: unii care mai au acces la câte un mic secret de stat sau funcţie şi cei care trăiesc doar în cluburi, precum râmele.