Credeam că le-am văzut pe toate în domeniul corupției și abuzului ridicate la rang de normă de comportament în politică. Până când am avut acces la culisele tenebroase ale vieții unui vajnic PNL-ist, Florin Oancea, care a făcut partidului său bucuria -îndelung așteptată- a câștigării funcției de primar a municipiului Deva. Nu bine s-au potolit bulele din șampania care, după cum se cuvine, a curs în cupe, și blestemații de jurnaliști au scos de la naftalină un episod halucinant petrecut în anul 2006.
În acel an de grație, edilul de-abia ales al Devei era masterand în administrație publică la Centrul local al Universității „Vasile Goldiș" din Arad. Se apropia un examen important, care avea ca temă corupția și modalități de combatere a ei. În consecință, edilul nostru s-a gândit că este cel mai potrivit moment pentru un mic act de corupție (sau să fi fost abuz...?): și-a trimis șoferul să dea examen în locul său! Să precizăm un lucru extrem de important: la acea dată Oancea era tot edil de frunte, ocupând funcția de viceprimar al municipiului Deva!
Falsul fiind descoperit, Oancea a fost amendat penal cu 1000 de lei, și a fost exmatriculat din instituția condusă atunci de către fostul șef al Poliției, Ion Pitulescu. Explicațiile sale nu au convins pe nimeni, fiindcă au împletit hazul cu delirul: vezi doamne, el căuta să testeze seriozitatea instituției de învățământ! Până și curcile din Deva s-au înecat de atâta râs... însă Oancea s-a luat foarte în serios, și iată-l revenind după 11 ani, plin de hotărârea de-a da pilde de competență și eficiență managerială. Și de cinste și corectitudine, desigur!
Va avea Oancea curajul, sau bunul simț, să-și dea demisia, sau să vină cu o explicație mai puțin hilară asupra respectivului episod jenant din existența lui? Felul în care se va încheia acest caz va fi cel mai bun barometru al atitudinii față de cinste și corectitudine a întregii clase politice românești. Demisia de onoare nu există decât în alb, ca instrument al îndepărtării trepădușilor neconvenabili de către șefii cei supărați (nu pe felul în care merge treaba, ci pe nesocotirea ordinelor transmise de porumbeii partidului). Demisia operațională nu există, există doar demisia cu năbădăi și cu paranghelie mare pe ulița principală. Într-un cuvânt, demisia la români este ceva complet lipsit de onoare: sau ești înlocuit ca o izmeană murdară, sau ești aruncat ca o perie care nu mai are deloc peri (deci, nu se mai poate ocupa de scamele barosanilor).
De la această realitate trebuie să plecăm atunci când vorbim despre cinste și corectitudine: de la faptul că întreaga clasă politică românească este măcinată de morbul corupției și al abuzului. Din păcate, poporul a căzut în capcana tehnicalităților juridice, uitând că în sănătoasa gândire populară corupția este orice abatere de la moralitate, de la cinste, de la respectarea îndatoririlor. Atitudinile corupte nu sunt doar acelea care te fac să „ciupești" bani din informatizarea instituțiilor publice, din construirea de drumuri sau din vânzarea unui transformator electric. Atitudinile corupte sunt cele care încep cu trimiterea unui șofer în locul tău la un examen, sau angajarea fictivă într-o instituția a statului a trepădușilor tăi de partid și care, de sfârșit... nu sfârșesc veci!
Când cei nehaliți de atâta corupție nu mai au argumente credibile, încearcă să-și demonizeze oponenții politici cu acuze care dintre care mai fantasmagorice. Ultima găselniță? Dușmanii politici (Soros, Iohannis, Kövesi și acoliții lor) au înființat un stat paralel, care luptă împotriva ordinii constituționale și legale a României. Dar, după cum ne învață înțeleptul proverb franțuzesc, „cine se scuză se acuză!" Cu rare excepții, însăși clasa politică românească constituie statul paralel, întrucât ei nu au nimic în comun cu aspirațiile de normalitate, legalitate, cinste și corectitudine pe care sute de mii de oameni le strigă în stradă sau pe mediile sociale. Oameni care, prin indiferență, neimplicare sau orbire au dat frâiele țării unei șlehte de prădători mărunți, dar înverșunați.
Atât de mare este corupția acestei șlehte, încât a produs o lege, cu dedicație care poartă și strungăreață și mustață, pentru înființarea de stabilimente de pierzanie pe insule și grinduri (slabă imaginație, au uitat plaurii!). Pe lege scrie mare, cu litere pâlpâitoare de neon: Belina. După drumuri, porci și vile exotice, marele jupân național simte nevoia să-și tragă un cazinou, unde să joace nestingherit acțiunile la purtător pe care cică nu le are.
Cine să scoată morbul corupției murdare și al abuzului deșănțat din vâna surescitată a politichiei românești? UE este incapabilă să facă ceva, paralizată de ingeniozitatea și de virulența prădătorilor mioritici. SUA vorbesc cu jumătate de gură, fiindcă au nevoie de România nu ca stat lipsit de corupție, ci de un aliat în coasta eternului dușman din Răsărit. Iar extratereștrii... se lasă prea greu așteptați...
Singura soluție trebuie să vină dinăuntru. Este timpul ca românii să ia foarte în serios, foarte apăsat și stăruitor, primul vers din imnul lor naíonal. Nu-l citez aici, ca să nu mă acuze careva că lucrez pentru statul paralel...
