Războiul petrolului. Învingători şi învinşi

Pentru a afla cine castiga si cine pierde din scaderea programata si dramatica a pretului barilului de petrol, cel mai usor procedeu este sa facem recurs la istorie. Sa ne intoarcem putin in 1973.

Atunci, procesul a fost invers. Statele OPEC au redus productia de petrol. Si, ca atare, exporturile. Iar pretul a crescut vertiginos. Au avut de pierdut consumatorii. Cei mai mari. In frunte cu Statele Unite. Acum, ceea ce se intampla, este o scadere, la fel de vertiginoasa, a pretului. Sa vedem cine castiga si cine pierde.

In 1973, in ziua de 16 octombrie, Iranul si alte cinci state arabe din Golf, inclusiv Arabia Saudita, au majorat pretul petrolului cu 70%. Aceasta crestere uriasa nu ar fi fost posibila in conditiile in care productia se mentinea la acelasi nivel. Acest razboi al petrolului a durat pana in 18 martie 1974. In mai putin de un an, pretul a devenit de aproape sapte ori mai mare.

Consecintele asupra economiei lumii au fost devastatoare. Incepand de atunci, asistam la o ascensiune economica a statelor producatoare. In special, a celor din zona Golfului. O parte din bogatia lumii a putut fi astfel redistribuita. Principalul pierzant care, de altfel, a si primit o lectie usturatoare, a fost cel mai mare consumator de la aceea data. Respectiv Statele Unite ale Americii.

Consemnam ca acum, procesul este rasturnat. Pretul scade dramatic, in urma unor operatiuni deliberate, iar cei care au de castigat sunt marii consumatori. In primul rand, China. In al doilea rand, Statele Unite ale Americii. In al treilea rand, Uniunea Europeana. Producatorii au de pierdut. In economiile lor intra mai putin bani decat a fost planificat. Interesant este sa vedem in ce constau, cu exactitate, efectele asupra acestora. Statele din Golf, plus Iranul, beneficiaza de un mare avantaj comparativ cu situatia din 1973. Intre timp, economiile lor s-au dezvoltat. Si dispun de mari rezerve financiare. Pot face fata acestui soc. Nu si Federatia Rusa.

Intre timp, unul dintre marii exportatori a devenit Rusia. Dar Rusia nu dispune de o economie performanta. Ea se bazeaza, in mare masura, pe exploatarea si exportarea propriilor resurse. In aceasta cursa teribila a pretului petrolului, la care se adauga si identificarea de catre marii consumatori a unor surse alternative de procurare a gazului metan, Rusia sufera o veritabila hemoragie financiara. Agravata si de alti doi factori. Unul este razboiul balistic, cursa inarmarilor, incercarea neputincioasa si extrem de costisitoare de a rivaliza militar cu Statele Unite ale Americii. Si doi, Rusia este supusa unor sanctiuni din ce in ce mai dure. Care, finalmente, sunt tot de natura economica. Si accentueaza hemoragia financiara.

Evident, mari castigatori sunt China, care, in prezent, este cel mai mare consumator din lume, si, in al doilea rand, Statele Unite ale Americii. Energia mai ieftina inseamna o productie cu costuri mai mici. Si atingerea, mai usoara, a unor performante economice.

Lucrurile ar fi insa mult prea simple daca ar ramane asa. Situatia se complica daca ne gandim la sumele exorbitante de bani aruncate in joc, in ultimii ani, de toate economiile lumii, pentru a genera surse alternative de energie. Cum ar fi, de exemplu, energia eoliana. Din momentul in care pretul barilului de petrol a scazut atat de dramatic, toate aceste investitii, unele in cercetare, altele in implementare, devin ineficiente. Si produc falimente in lant. Din aceasta perspectiva, efectul poate fi de bumerang. Din simplul motiv ca cei mai mari investitori in energie alternativa sunt tot statele lumii occidentale.

In fine, mai exista o fata a medaliei despre care nu s-a vorbit aproape deloc. S-ar putea sa asistam, in paralel, cu tot ceea ce am descris mai sus, si la un razboi al Orientului Mijlociu impotriva lumii occidentale. Asa cum am spus mai sus, marii producatori de petrol dispun, astazi, de importante rezerve, din care, o parte poate fi sacrificata pentru a intretine acest razboi al pretului petrolului. Iar pe termen lung, Occidentul ar putea inregistra pierderi insemnate. Chiar si distrugerea prin faliment a investitiilor in energii alternative poate fi, nu numai un semnal, ci si un efect al pretului scazut al barilului de titei.