Rareș Bogdan: ”Trădătorilor! Slugilor! Vreți să tac?”

Rareș Bogdan: ”Trădătorilor! Slugilor! Vreți să tac?”
Rareș Bogdan a avut o reacție extrem de dură după ce Realitatea TV a primit o amendă uriașă de la CNA.

Realitatea TV a primit o amendă extrem de mare de la CNA: 85.000 de lei. Rareș Bogdan a răbufnit. Jurnalistul susține că "CNA face un joc îndreptat împotriva României" întrucât el nu a făcut apel la ură împotriva ungurilor. Rareș Bogdan susține că a tot ceea ce a făcut e să critice politica PSD de a face compromisuri cu UDMR, doar pentru a-și consolida majoritatea.

Mai mult, jurnalistul a mărturisit că reprezentantul UDMR de la CNA a propus o amendă de 20.000 de lei, dar Radu Călin Cristea a precizat că e prea mică pentru instigare.

Iată mesajul integral postat de Rareș Bogdan:

"Trădătorilor! Slugilor! Vreti sa tac? Ma ambitionati. Voi lupta si mai crunt! Nu cedez chiar daca imi dau lacrimile de nervi in acest moment.....
85.000 de lei amendă de la CNA pentru că am făcut recurs la istoria Transilvanie? Pe bune?? Pentru că am instigat la ură? Voi nu sunteți normali?? Am pronunțat eu vreodată vreun cuvânt îndreptat împotria maghiariloru, vreo jignire? Am incitat eu vreodată la ură etnică? Dimpotrivă! Iubesc oamenii indiferent de etnia lor, dar am o problemă cu liderii politici care fac trafic cu sentimente! Mă străduiesc să nu vă blestem, chiar dacă mi se fărâmițează dinții, dar știu că în această viață, nu în cealaltă, ci aici, pe pământ, cei care trădează poporul român vor plăti!
Cum au ajuns istoria, durerea, neputința, sângele, umilința și nedreptatea să fie adevăruri care nu trebuie spuse, deoarece lezezi niște oameni care au făcut avere exact stimulând aceste răni, nelăsându-le să se cicatrizeze? De când este o gafă să amintești că Horthy, Wass si Nyiro au fost criminali? Cum este posibil să fii pedepsit în țara ta pentru că dorești să nu se ajungă la enclave etnice, pentru că speri că liderii politici se vor trezi? Cum să fiu pedepsit, în țara mea, pentru că o apăr? Cum să fiu sancționat deoarece spun că 15 martie este o dată scăldată în sânge?
Da, simt ostilitate față de politica UDMR, față de ofensa de a afirma că aniversarea Marii Uniri este o rană, nu un motiv de sărbătoare, față de ura față de aproapele lor, românul. Adică trebuie să ne băgăm Centenarul în fund doar ca să obțină PSD confortul majorității sigure? Trebuie să ne dăm foc la cărțile de istorie, în loc să le învățăm, ca pe o datorie sfântă, doar pentru că UDMR joacă tare, iar Liviu Dragnea, fără majoritate, este fript? Dar unde s-a născut acest om, pe ce tărâm?
Să ne cenzurăm gândurile, lacrimile și mamele pentru a servi unei găști de șarlatani? Trebuie să ne luăm din nou opinci, să plecăm capul, să fie "casă de piatră!" singurul ideal, deoarece voi ne-ați condamnat la statut de slugi?

CNA, joc împotriva României

CNA face un joc îndreptat împotriva României. Ce s-a întâmplat astăzi nu a fost o cântărire a unei reclamații (nefondată, repet, deoarece nu am instigat la ură, m-aș fi așteptat ca niște scriitori să aibă proprietatea termenilor), ci o judecată fără legătură cu plângerea. Este o răzbunare a unui tribunal politic care face jocul celor care tranzacționează Transilvania. Iar din acest motiv, Realitatea TV și-a retras reprezentantul la CNA și ne vom apăra cu avocați.
Înțeleg să fie sancționat limbajul poate prea dur, prea colorat, dar nu exprimarea unei opinii care n-a lezat etnia, pentru numele lui Dumnezeu! Ni s-a spus că există o lege europeană care spune că incitarea la ură poate duce la suspendarea licenței de emisie! O fi, dar cât de ticălos să fii încât să nu faci distincție între "maghiarii sunt detestabili, sunt vrednici de ură" (ceea ce nu am spus niciodată, pentru că nu gândesc astfel) și "Pablito de Teleorman înfinge un cuțit în inima transilvănenilor", recursul la istoria datei de 15 martie, "Transilvanie frumoasă" și "Treceți batalioane..."?
Un detaliu semnificativ: reprezentantul UDMR a propus amendă de 20.000 de lei, dar Radu Călin Cristea (!!) a replicat că este prea puțin pentru incitarea care a avut loc în emisiune.
Domnule Cristea, doamnelor și domnilor, poporul care își uită istoria este condamnat la pieire. Numai că poporul este în altă parte. Românii nu vor dispărea. În schimb, politicienii trădători, slugile lor, interpușii care le fac jocurile împotriva țării nu vor avea o soartă prea bună. Nu este o amenințare, ci o constatare, privind în istorie. Toți cei care și-au bătut joc de vatra lor au plătit scump", a transmis Rareș Bogdan pe pagina personală de Facebook.

Comenteaza