Recenta întrunire a comitetului executiv al PSD, desfășurată cu mânecile suflecate în trista paragină de la Băile Herculane, arată că puternicii momentului nu se dau în lături de la nimic pentru a-și apăra averile și privilegiile, amușinați fiind de acele organisme ale statului identificate prin acronime cu trei litere (de genul FBI, NSA, CIA... știți voi despre ce vorbesc...). Mai ales ultima acțiune, prin care a fost incriminat jupânul suprem pentru sifonarea banilor europeni, a cauzat multe palpitații șlehtei de admiratori lachei și sicofanți.
În consecință, trâmbițele PSD au sunat adunarea și floarea cea vestită s-a adunat în stațiunea distrusă de atâția ani de guvernare democratică. Nici nu putea fi un loc mai potrivit: Băile Herculane ilustrează ca niciun alt loc din această țară adevărul că cei care au pus gheara pe fabrici, uzine, vile, jipane și... beline distrug cu nonșalanță sau lasă cu cinism distrugerii tot ce nu pot găbji în interes propriu (desigur, și în interesul fiilor, mătușilor și șoferilor!). Indiferent de culoarea politică a jefuitorilor (deși pe Băile Herculane, culmea, s-a făcut stăpân un afacerist din gașca roșie - Iosif Armaș - așa putem poate explica întrunirea PSD în respectiva locație...), din 1990 încoace politica românească nu a făcut decât să confirme amarele cuvinte ale lui Tudor Mușatescu, puse în gura unui personaj din „Titanic Vals": "Politica, scumpă doamnă? O femeie ușoară pe care o cumperi pe bani grei!"
Pentru ca această scriere să nu aducă a pamflet ieftin și nici a critică nefondată, să încercăm să ne folosim de unele teorii ale științei pentru a schița o seamă de răspunsuri. Ne punem cu toții întrebarea, foarte întemeiată de altfel: cum se face că adunătura noastră de politicieni seamănă cu o trupă de școlari chiulangii, care și-au făcut studiile pe băncile din parc? Cum se face că de atâția ani încoace ei se tot adună pentru marele examen în fața națiunii, sunt admiși în examen (au loc alegeri...) și pe urmă pică cu mare rușine (guvernează cu două mâini și două picioare stângi!).
Ce-i împinge pe ei în față? Simțul datoriei față de țară și de popor? Răspunderea civică? Sentimentul importanței funcției publice? Senzația compatibilității între tiparul acestei funcții și personalitatea lor? Nici vorbă, ne lămurește știința, ei par să acționeze conform tiparului identificat în efectul Dunning-Kruger, care în două cuvinte simple spune așa: cu cât ești mai prost, cu atât te crezi mai grozav. În consecință, ei se înghesuie în politică nu fiindcă sunt împinși de un sentiment moral superior, ci fiindcă sunt cei mai pofticioși, mai hrăpăreți, mai nesătui și mai cinici dintre noi. Iar noi, impresionați de zgomotul cu care ei își bat de piept cărămida trufiei, le dăm încrederea noastră, votul nostru, mandatul nostru. Și greșim foarte grav.
Fiindcă întreg comportamentul lor este corupt. Iar corupție nu înseamnă doar actul obținerii de foloase necuvenite pe calea oferirii de ochi de drac. Nu, corupție înseamnă orice deviere de la comportamentul normal, așa cum este el stabilit prin norme cutumiare sau juridice. Nu numai șpaga, dar și nepotismul, favoritismul, dezvăluirea de informații, aranjamentele oneroase, schimburile de favoruri și multe, multe alte forme, pe care poate nici nu le bănuim (folosirea acțiunilor la purtător, de pildă...) sunt comportamente corupte, care agramaților îngâmfați ce mișună în politică li se par adevărate daruri cerești.
Pentru a-și păstra aceste divine privilegii ei nu au nici o rușine. Onoarea le-ar cere să renunțe la privilegii și la demnități în momentul în care au intrat în vizorul justiției. Dar ei rămân agățați de țâța grasă a banului public și a corupției. Și se ascund după tot felul de tertipuri, avocățești sau nu, și după votul colegilor din Parlament, și după tot felul de minciuni sfruntate despre prigoana la care sunt supuși din scopuri politice. Și inventând tot felul de pericole care fac absolut necesară rămânerea lor în funcții: miliardarul Soros, tirania UE, vânzătorii de țară. Ultima, dar și cea mai infamă găselniță, este „statul paralel și ilegitim", care pasămite încearcă să uzurpe puterea legitimă, stârnind „îngrijorarea opiniei publice" prin aceea că se pregătește de o adevărată lovitură de stat.
Opinia publică a fost cu adevărat îngrijorată în februarie, când sute de mii de oameni au ieșit în stradă pentru a împiedica siluirea legilor justiției. Atunci a apărut de fapt statul paralel; după aservirea legislativului și executivului prin mult trudita victorie electorală, nu mai lipsea din formula înjupânirii României decât aservirea justiției. Dar nu e prea ușor, fapt ce explică isteria furibundă ce-i cuprinde pe PSD-iștii de frunte care nu-și pot salva marele lider din talgerele justiției. Întrucât acesta nu dă niciun semn de bun-simț, calmând situația printr-o retragere din prim-planul politicii, urmează o luptă înverșunată, în care PSD va lansa noi fumigene, la fel de fanteziste sau de ridicole. După statul paralel, parcă văd că se pregătesc să intre în scenă „dușmanii poporului " și „agenturili". A, și să nu uităm, scoaterea oamenilor în stradă, ca să protesteze fată de prigoana nesimțită la care sunt supuși candizii și principialii aleși ai poporului.
Pe clădirea principală a Academiei de Studii Economice din București tronează o bilă, pe care niciun cutremur nu a reușit s-o doboare. O legendă studențească spune că acea bilă va cădea atunci când printre absolvenți se va găsi o fată mare... Eu propun o schimbare de paradigmă: să sortim ca acea bilă să cadă, nu atunci când vom mai adăuga o unitate la Cernavodă, sau când o autostradă va traversa Carpații, sau când exporturile vor fi mai mari decât importurile, ci atunci când unul, măcar unul, dintre politicienii noștri va da dovadă de moralitate.
