Placa turnantă a mizeriilor umane - dezastrul României

“Ne aflăm într-o perioadă cum nu se întâlneşte prea des în istorie, în care criza şi neputinţa celor puternici lasă loc liberului arbitru al fiecăruia: există, în momentul de faţă, un interval de timp în care fiecare dintre noi are posibilitatea de a influenţa viitorul prin acţiunea individuală.

Dar cum acest viitor va fi suma numărului incalculabil al acestor acţiuni, este absolut imposibil să prevedem ce model se va impune până la urmă". Deşi am spune că frazele acestea pot aparţine oricărui om care are o viziune de ansamblu asupra dezastrului în care ne aflăm, mai ales noi, românii. Nu este aşa. Citatul face parte dintr-un interviu dat ziarului Le Monde de sociologul şi social scientist-ul Immanuel Wallerstein, în octombrie 2008. Pericolul pentru ţara noastră este, oricât de optimişti am fi, cel de-al doilea val al crizei, despre care lumea de peste tot, afară de guvernanţii României, vorbeşte tot mai des. Fără a avea pretenţia că sunt specialist în a prevedea viitorul politic, social şi, mai ales, economic al acestei ţări, trebuie să iau aminte la ceea ce spunea sociologul mai sus citat. Fiindcă dacă se poate schimba ceva în tot viitorul unei naţiuni, atunci posibilitatea acestei schimbări în bine ţine de atitudinea fiecăruia dintre noi.

Alaltăieri, am participat ca invitat la o dezbatere la Realitatea tv, al cărei subiect era centura ocolitoare, obiectiv des vizitat de către dl premier. Ca orice investiţie, din punct de vedere al deciziei politice acest proiect poate fi contestat. Dar eu cred că atât dl Ioan Rus, cel care a promovat Autostrada Transilvania, cât şi dl Emil Boc, cu centurile Domniei Sale, pot fi traşi la răspundere strict din punct de vedere politic. Al oportunităţii deciziilor de a face sau nu aceste investiţii. În rest, felul în care au fost făcute contractele, modul în care au crescut, înspăimântător de mult, sumele cu care sunt plătite firmele care lucrează, toate cad în responsabilităţile altora. Ale acelor oameni care fac de obicei (nu degeaba, şi nu din patriotism!)"treburile murdare" din spatele deciziei politice. Fără să am date concrete, ca orice contribuabil, mă pot întreba, desigur, cât de puternice trebuie să fi fost "placa turnantă" folosită de aceste ciudate firme italieneşti care au pus monopol pe Cluj, de au putut "învinge" cealaltă "placă turnantă" din spatele "regilor asfaltului", al dlor Căşuneanu şi Umbrărescu, care, după cum ştim, câştigă de ani buni în România tot ce este de realizat în domeniul autostrăzilor.

E o întrebare care se pune la fel de acut şi în ce-i priveşte pe toţi aceşti domni care la nivele inferioare fac şi desfac contracte, ameninţă şi se comportă ca şi când ar fi veşnici. Mi se va spune că ei nu fac altceva decât să îndeplinească nişte ordine. Că nu fac altceva decât să îmbogăţească, la ordinul politicului, clientela politică. O fi aşa, nu zic nu. Însă, în cazul celor două proiecte, deşi mi se va spune că apăr puterea, sunt de altă părere. Cunoscându-i atât pe dl Ioan Rus, cât şi pe dl Emil Boc, nu cred că proiectele celor doi au fost în vreun fel grevate de vreo dorinţă expresă de a "servi" pe cineva anume din clientela politică. Iar dacă s-au făcut astfel de manevre, atunci vinovaţii sunt la alt nivel. Când vom afla "amănuntele" acestor tranzacţii, vom şti şi de ce firmele italieneşti (care se ocupă mai ales cu bătutul ziariştilor incomozi) au fost atât de "apreciate" la Cluj, dar şi de ce contractul semnat de oamenii PSD cu americanii de la Bechtel, ca nicăieri în lume, nu are nici o clauză de reziliere.

Deci ce ar trebui să facem în cazul acesta, când aşa-zisele autorităţi sunt opace şi refuză să dea explicaţii? Ce ar trebui să facem când frica de a pune întrebări pare să fi paralizat opinia publică, iar aceeaşi frică începe să-şi arate colţii în rândul populaţiei, ca pe vremea lui Ceauşescu? În faţa unui stat care dă ordine şi toate instituţiile se grăbesc să le execute, noi avem cel puţin obligaţia să nu uităm. Să nu-i uităm pe cei care ar fi trebuit să se comporte altfel, ca aparţinători ai unor instituţii ale Statului de drept, şi nu ca nişte slugi care acţionează la ordin politic. Ziariştii sunt, prin definiţia meseriei lor, câini de pază ai democraţiei. Atunci, ar trebui să memoreze, cu ajutorul computerului şi al media, unde acţionează şi numele acestor lingăi executanţi de ordine. Puterea aceasta va trece, inevitabil, deşi tuturor li se pare că sunt veşnici în fruntea instituţiilor. Şi atunci vor trebui să dea socoteală cu toţii.

Sigur, vor spune că s-au temut, că aveau şi ei familii, că nu se puteau pune cu puterea politică. Ei bine, vor trebui odată şi odată să dea socoteală. Ca să nu mai fie posibilă situaţia ca un şef al unei instituţii să-şi păstreze funcţia de la un regim la altul numai fiindcă s-a aşezat în genunchi şi a executat ordine, în loc să fi acţionat aşa cum îi cere profesia sau conştiinţa. Aş menţiona Finanţele Publice fiindcă, deşi par total aservite unui Blejnar penal, aici mai sunt oameni curajoşi, care ne spun şi nouă câte ceva din jocurile murdare pe care le fac, la ordin, "spălătorii de cadavre" ai puterii. Lingăii de serviciu, aşa cum avea şi Ceauşescu, au dorit dintotdeauna să le arate şefilor că se pot baza pe serviciile lor. Chiar şi împotriva populaţiei. Asta au ales să facă şefii instituţiilor Statului, iar la adăpostul formal al acestor funcţii, au impresia că prostesc în faţă pe toată lumea, hărţuind ziariştii, încheind contracte, trucând licitaţii, protejându-şi propriile grupuri. Transformând deci instituţiile Statului în propriile "famiglii" şi tarlale. Numai că această "placă turnantă", aceşti servitori care s-au angajat să facă "treburile murdare", de data aceasta, când România şi viaţa românilor sunt ameninţate, nu vor mai reuşi să-şi conserve funcţiile ca până acum, de la un regim la altul, scăpând de la a da socoteală pentru ce au făcut la ordin sau din proprie iniţiativă! Pentru că, aşa cum spunea Wallerstein, oamenii acumulează inteligenţă socială şi, în ultimă instanţă, memorie. Iar dacă nu oamenii simpli, deşi ar trebui să se trezească şi ei din letargia privitului la televizor, atunci jurnaliştii, artiştii plastici, actorii, profesorii, medicii şi tot ceea ce înseamnă societate civilă au datoria să ţină minte. Să nu mai dăm vina pe politicieni doar aşa, ca un automatism.

Suntem în momentul în care trebuie să memorăm nume şi fapte. Identităţi legate de fapte. Pentru că va veni timpul în care România le va cere socoteală. Iar noi trebuie să ne asigurăm că ei nu vor sări, ca de obicei, să servească noul regim, oricare va fi acesta, ci trebuie să înaintăm liste celor care vor conduce destinele României mai departe. Liste cu nume şi fapte. Să cerem ca ei să răspundă pentru ce au făcut. Şi nu pentru că au fost lacomi şi nu le-a păsat de viaţa nici unuia dintre cei cărora le-au distrus destinul. Ci pentru că au acceptat să fie uneltele abjecte ale dezastrului. Nu cred că va fi vreunul dintre cei la care m-am referit care să nu spună că "nu a avut încotro", că "l-au obligat" X sau Y politician să facă aşa. Nu ştiu dacă îi va mai crede cineva, darămite să le ia şi apărarea. Dar nu vor plăti numai pentru asta, ci, mai ales, pentru că executând ordinele politicienilor (dacă se demonstrează că lucrurile au stat aşa), nu şi-au trădat doar propria conştiinţă, ci şi-au trădat propriul neam. Doar aşa putem pune în practică spusele lui Wallerstein. Acţiunea noastră, a tuturor, a fiecărui cetăţean în parte, înseamnă acum, alături de alte forme de protest, mai ales activarea memoriei. Numele lor, faptele lor. Ca să nu ne scape iarăşi şi să "slujească" din nou, pe oricine altcineva, împotriva noastră.