Numele proprii ale încremenirii proiectului românesc

În ce mă priveşte, a comenta ceea ce se întâmplă în politica noastră e un lucru inutil.

Mai întâi fiindcă orice comentariu politic ajunge, în final, în cea mai mare măsură pe ecranele computerelor celor care aşteaptă să vadă în titlu cuvinte magice, precum "arestare", "Apostu", "descindere" sau mai puţin sângeroasele "U", "CFR", "galerie", "bătaie", ca să acceseze şi să citească textul până la capăt. Dacă măsura valorii unui text scris se măsoară în numărul de citiri, adică a cititorilor atraşi de titlul acestuia, atunci prefer să rămân un mediocru. Oameni care în majoritatea lor consideră mai important "faptul divers" decât ideea unei "fotografii" analitice a unei societăţi pe cale să coboare sub "linie", mai mult decât oricând în istoria ei, mă interesează cu atât mai puţin. Oricum, poate că, din punctul lor de vedere, pe care nu am latitudinea şi căderea să-l comentez, ei sunt îndreptăţiţi să facă asta. Cel puţin, în ceea ce scriu eu, se contopesc modestia talentului, subiectivitatea, lipsa lecturilor şi a "deontologiei", atât de familiară altor ziarişti de talent, care ar face ca analiza să fie măcar interesantă. Dar poate această subiectivitate, cu puternice accente personale, poate face, totuşi, în cazul meu, astfel de texte "comestibile".

Poate greşesc, însă cred că, în ciuda aparenţei, ne prăbuşim. În pofida faptului că încă "maşinăria" vieţii de zi cu zi pare să meargă, se simte că sfârşitul unei epoci, al unui ciclu este extrem de aproape. Şi asta s-a văzut cel mai clar acum câteva zile. Istoria melodramatică a d-lui Geoană a făcut parcă posibil să se poată vedea cât de jos am ajuns. Scandalul tragi-comic şi jenant de mazilire a lui Mircea Geoană ne-a arătat cât de jos a ajuns cel mai mare partid politic din România. Nu vreau să fac elogiul nici unei formaţini politice, dar propun, spre o mai clară vedere a realităţii, o comparaţie la îndemâna oricui.

Să comparăm, aşadar, dacă găsim termeni, un grup de oameni compus din: Ion Iliescu, Oliviu Gherman, Răzvan Theodorescu, Viorel Hrebenciuc, Adrian Năstase, Dan Ioan Popescu, Mişu Negriţoiu, Grigore Zanc, Augustin Buzura, Mircea Geoană, Dan Mircea Popescu, Adrian Severin, Ecaterina Andronescu, care (ni se sugerează) reprezintă trecutul partidului, cu actualul grup care conduce PSD: Victor Ponta, Gh. Nechita, Marian Oprişan, Titus Corlăţean, Marian Vanghelie, Constantin Niţă, Liviu Dragnea, Robert Negoiţă, Dan Nica, Eugen Bejenariu. Acesta este viitorul acestui mare partid de stânga, căruia marea majoritate a populaţiei se pregăteşte să-i dea votul. Nu de alta, dar, cu siguranţă, în mâinile lor se află soluţiile României, pentru situaţia noastră politică şi economică, mai mult decât catastrofală... Dar nu numai PSD are această problemă, a lipsei de conducători. Sau, mă rog, de leadership, pentru cei care nu mai sunt familiari cu limba română. Toată România resimte această criză. Şi ea nu este datorată decât lipsei de atitudine civică pe care am manifestat-o, la toate nivelurile, ca ţară. Lipsa de cultură civică a creat acest "ev" al mediocrităţii, care duce acum ţara la dezastru.

Dar aici, vina poporului, în ansamblul lui, este relativ mică în raport cu a acelor intelectuali publici, "boieri ai minţii" sau "intelectualii de aeronavă", (supranume cu care au fost ştampilaţi intelectualii cumpăraţi de dl. Băsescu pentru ca aceştia să-l susţină public, şi care erau transportaţi pe bani publici, cu aeronava prezidenţială, la Neptun, la vila lui Ceauşescu, unde dl. preşedinte se sfătuia cu aceştia), care în schimbul unor avantaje de poziţie socială şi, mai înjositor, al unor avantaje materiale au susţinut pe faţă un regim care a adus României catastrofa prin mediocritate. Dacă cineva va scrie adevărata istorie a ţării, intelectuali publici de mare talent precum d-nii Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, H.-R. Patapievici, alături de alţii laolaltă cu unii ziarişti plătiţi de actuala putere ca să "lupte" împotriva... opoziţiei, alături de neprofesioniştii guvernelor de acum şase ani încoace, vor fi cei mai importanţi "factori" răspunzători ai dezastrului. În treacăt fie spus, nu mai există altă ţară în care anume posturi de televiziune şi ziare care îşi spun "independente" atacă opoziţia şi nu puterea... Probabil că istoria ţării le va cinsti imaginea aşa cum se cuvine.

Pe conştiinţele tuturor acestora se vor aşeza petele căderii de la democraţie la nerespectarea Constituţiei României, subrdonarea instituţiilor de forţă ale Statului, distrugerea Statului de drept, nerespectarea drepturilor omului şi, în general, alunecarea spre un regim dictatorial. Continuând exerciţiul de comparaţie pe care l-am propus, am să scriu mai jos numele miniştrilor primului guvern Petre Roman din istoria post-decembristă a României: Petre Roman, Anton Vătăşescu, Sergiu Celac, Andrei Pleşu (pe vremea când n-ar fi tolerat revenirea la dictatură!), Mihai Şora, Ion Aurel Stoica, Eugen Dijmărescu, Adrian Năstase, Bogdan Marinescu, Bogdan Niculescu Duvăz. Cu acest guvern de şefi de promoţii, de "premianţi", cu studii în străinătate, educaţi şi inteligenţi a început ţara noastră drumul spre democraţie.

Încercaţi acum să comparaţi aceşti oameni cu cei ai multiplelor guverne Băsescu-Boc: Gheorghe Pogea, Radu Berceanu, Elena Udrea, Toader Paleologu, Monica Iacob Ridzi, Gabriel Sandu, Traian Igaş, Teodor Baconschi, Gabriel Oprea, Valerian Vreme, Gheorghe Funeriu, Valeriu Tabără, Gheorghe Ialomiţianu, Sorina Plăcintă. Este importantă această comparaţie, mai ales că ea trebuie făcută acum, şi nu când va fi prea târziu. Nu am nici o îndoială că acestor nume, alături de ale acelor intelectuali care au ales să îmbătrânească atât de urât, Istoria le va păstra identitatea onomastică drept responsabile de "încremenirea în proiect" (termen împrumutat din scrierile dlui Liiceanu) a României. Ce greu, totuşi, pentru generaţiile care vor trebui să ducă aceste nume mai departe...