Ne vedem mai târziu, aligatorule de Lăpuş! Sau patrimoniul ca argument al prezentului

Ne vedem mai târziu, aligatorule de Lăpuş! Sau patrimoniul ca argument al prezentului
Zilele trecute am văzut imagini incredibile undeva în Maramureş, mai precis în Comuna Recea, o grămadă de oameni ai locului căutau cu furci, beţe şi tot ce aveau la îndemână, pe râul Lăpuş, un aligator.

Nu. N-aţi citit greşit: pe mioriticele plaiuri maramureşene, în "Ţara Lăpuşului", glorioasă şi minunat dăruită de Dumnezeu, în cadrul programului "Doamne, ocroteşte-i pe români", a apărut "aligatorul de Lăpuş". Un aligator pe care cică l-au văzut ba în apele învolburate ale râului, ba printre bălăriile şi arinii malurilor. Mai mult, cineva a făcut rost de la Garda de Mediu de un sonar, ca noul "animal de patrimoniu" al locului să fie găsit mai repede. Opiniile celor intervievaţi de televiziunile prezente au fost împărţite: unii care erau speriaţi şi îşi făceau cruci, altii nepăsători, care continuau să facă baie în râu. Ce ne demonstrează asta? Că patrimoniul nostru s-a îmbogăţit peste noapte. Tradiţiilor, obiceiurilor şi chiar faunei noastre i s-a adăugat un element nou. O să-i spunem, cred, "aligatorul de Lăpuş". Şi chiar dacă el nu va fi văzut niciodată, asemeni fratelui său mai mare şi mai vechi, monstrul din Loch Ness, va fi cuprins, de acum, în mitologia şi patrimoniul cultural al locului. Cred, totuşi, că această întâmplare hazlie cu "Lăpuşie" ne va face şi trebuie să ne facă să ne gândim serios la ceea ce înseamnă cu adevărat "patrimoniu". Pentru omul de rând - din România şi de oriunde - patrimoniul înseamnă ceva important, măreţ, intangibil şi complet de neînţeles.

Toată lumea este, însă, de acord că o ţară trebuie să aibă un patrimoniu, că e esenţial ca generaţiile viitoare să-şi cunoască istoria, rădăcinile şi înaintaşii. Ce ne facem însă cu timpul, acest duşman - aliat al istoriei, care pe de o parte creează patrimoniu, iar pe de alta, dacă oamenii nu se îngrijesc de el, îl distruge? Ca să ne îngrijim de patrimoniu avem nevoie, pe lângă respect şi pioşenie, de fonduri substanţiale. Iar aceste fonduri sunt întotdeauna insuficiente, cel puţin în România.

De exemplu, în 2008 situl de la Sarmizegetusa, inclus în patrimoniul mondial UNESCO, abia a beneficiat de 80.000 de lei, iar legat de bugetul de anul acesta, chiar prof. Ioan Piso declara ieri: "Ministerul Culturii ne-a promis fonduri (50.000 de lei) dar banii sunt, deocamdată, blocaţi tot la minister. Sperăm ca această problemă să se rezolve foarte curând, fiindcă sezonul arheologic a început. Singurul sprijin ne-a venit până acum din partea Consiliului Judeţean Hunedoara şi din partea muzeului din Deva, care ne-au ajutat să ajungem la nişte sponsorizări de alimente de bază". Deci arheologii români abia primesc de mâncare, dar pretenţiile ridicate de apărătorii "în teorie" ai patrimoniului sunt colosale. Cele mai "mari" finanţări de la bugetul de stat nu depăşesc 120.000 de euro per obiectiv (situl Histria).

E cu atât mai lăudabilă reuşita Ministerului Culturii, care a reuşit să "smulgă" unei companii industriale, Gold Corporation, 70 de milioane de dolari (adică vreo 50 de milioane de euro), pentru un program cât se poate de concret, de reabilitare a patrimoniului. Faptul că în negocierile cu compania respectivă ministerul a obţinut dublul bugetului propus iniţial de investitor e, am putea spune, o premieră în România. Iar dacă prin asta se va salva 80% din patrimoniul din localitate înseamnă că se va salva cu 80% mai mult decât dacă s-ar fi salvat fără investiţii private. Patrimoniul de la Roşia nu e unic în sine - galerii romane mai sunt şi la Bucium, Brad sau Almaşul Mare - dar prin acest program de restaurare, făcut posibil prin parteneriatul public-privat, tocmai a devenit unic.

E de aşteptat că investiţiile private vor salva şi alte vestigii din România, dând în acelaşi timp locuri de muncă şi plătind taxe la buget. Şi cu siguranţă că între toate acestea, ajutate de firme private, de Stat şi de orice alţi interesaţi de istoria locului, legenda lui "Lăpuşie", acest mic şi tânăr "Nessie", va contribui, şi ea, la patrimoniul cultural atât de important al unei zone, al unei ţări, al unui popor. Deci, "see you later, aligator!"

 

 

Comenteaza