Respectarea faptelor este în suferință și atunci când este vorba de trecutul apropiat, care permite, totuși, verificarea susținerilor. Știm prea bine că, în principiu, nici o serie istorică nu se încheie brusc, noii veniți putînd să adauge fapte noi. Dar, trebuie spus, numai pe memoria onestă a faptelor se poate construi sănătos. Dau doar trei exemple.
Primul se referă la primirea României în Uniunea Europeană și NATO, aspirație veche și cunoscută a românilor. Cum stau lucrurile? Ce se lasă probat cu documente, la nevoie chiar apelând la presa timpului? Invitația Uniunii Europene în vederea deschiderii negocierilor de aderare a României, a fost emisă în decembrie 1999, în urma acțiunii guvernelor conduse de Convenția Democratică, sub președinția lui Emil Constantinescu. Imediat au început negocierile, iar în mai 2000, primul capitol, „Educația și formarea profesională", a putut fi închis conform procedurilor. Guvernul Isărescu a închis apoi încă cel puțin cinci capitole. Guvernul Năstase, care a urmat, sub președinția lui Ion Iliescu, a închis restul capitolelor. Așadar, Convenției Democratice și PSD le revin în primul rând meritele integrării în Uniunea Europeană. Nici un alt guvern sau lider nu a închis vreun capitol.
Invitația de primire a României în NATO a fost discutată în decembrie 1996, la Madrid, când a fost salutată alternanța democratică la guvernare ce avusese loc în România. Cu acel prilej, noul președinte al României a primit promisiunea invitării țării noastre, după ce Jacques Chirac a pledat cauza în mod convingător. Președintele american Bill Clinton a și venit la scurt timp în România pentru a confirma perspectiva. Guvernul instalat în 2001 și președintele au preluat ștafeta și au dus-o până la încheierea cursei. Convenția Democratică condusă de PNȚCD-ul de atunci și de PSD au avut meritul primordial. Nimeni de după 2004 nu are vreun merit, oricât se încearcă să se distorsioneze faptele, profitându-se de împrejurarea că acestea se uită.
Al doilea exemplu se referă la politica educației de după 2001. Reforma educației din 1997-2001 a adus numeroase măsuri în premieră, salutate în țară și în străinătate. A fost, de altfel, cum se poate sesiza citind documentele timpului, singura reformă a educației din România recunoscută internațional. În cadrul ei, bunăoară, s-a elaborat Noul Curriculum Național (1998), socotit acum referință pe plan internațional, învățământul rural a intrat în reconsiderare (vezi, de pildă, ordinul ministrului nr. 3102/ 1999), învățământul profesional a fost extins (o. m. 3231/1999), s-a introdus discriminarea pozitivă a romilor (o. m. 5083/1998), manualele de istorie au preluat tema holocaustului (o. m. 3001/1999), învățământul în germană s-a reorganizat sistematic (o. m. 3205/1998) și multe altele.
Se poate observa că unii miniștri ulteriori au prezentat populației drept inițiative proprii măsuri care fuseseră de mult adoptate prin modificări de lege, hotărâri de guvern și ordine de ministru. Se trecea cu vederea faptul că astfel de măsuri fuseseră consemnate, de multe ori chiar elogios, de presa din diferite țări. S-a ajuns, în orice caz, ca responsabili din alte țări să întrebe, pe bună dreptate: ce fel de cronică a evenimentelor se întocmește la voi?
Al treilea exemplu privește cooperarea dintre Universitatea Babeș-Bolyai și Arizona State University. Trebuie spus că succesul acesteia s-a datorat în fapt, în măsură importantă, contribuției române, vreme de paisprezece ani. Arhivele și relatările presei timpului atestă că începutul a fost întâlnirea din 22-25 ianuarie 1997, de la Salzburg (Austria), dintre rectorul clujean de atunci și președintele universității din Phoenix (Arizona). Așa cum arată Notificarea Rectoratului UBB (nr. 116 din 6 ianuarie 1997) și Comunicatul din 28 februarie 1997, cei doi au conferențiat la reuniunea internațională Perspectives on Authonomy of the University, organizată de University of Vermont și American Council on Education. Cei doi au stabilit ca deschiderea cooperării celor două universități să aibă loc după vizita la Cluj-Napoca a președintelui cunoscutei universități americane. Vizita s-a desfășurat în 1997. Împreună cu soția, Lattie Coor a participat la mai multe acțiuni ale profesorilor și studenților UBB. În același an, o delegație de profesori ai Arizona State University a vizitat UBB pentru a stabili inițiative concrete de cooperare. Rectorul clujean de atunci a fost, între timp, oaspetele universității americane.
În 4 mai 1997 Senatul Universității Babeș-Bolyai a aprobat programul de cooperare cu Arizona State University. În toamna aceluiași an, rectorul clujean a fost numit ministrul Educației Naționale al României, încât rectorul interimar Wolfgang Breckner a semnat din partea română Memorandum of Understanding between Arizona State University and Babe-Bolyai University for Cultural, Scientific and Technic Cooperation (1998). Actul se poate consulta și astăzi.
Documentul este un program cuprinzător de cooperare, care s-a pus imediat în aplicare.
În baza acestui program, în timp, peste două sute de cadre didactice și studenți americani au venit la UBB și peste douăzeci de clujeni au vizitat ASU. La Facultatea de Științe Economice a UBB a funcționat, la solicitarea părții americane, un "Curs de vară de limbă, cultură și civilizație românescă" vreme de șaisprezece ani. Lectoratul de limbă română de la ASU a fost preluat, cu aprobarea ministerului, de către UBB. Specialiști clujeni și americani din sfera teatrului, literelor, studiilor americane, științelor experimentale, matematicii etc. au beneficiat de cooperarea deschisă în 1997 între UBB și ASU.
De ce se falsifică? Sunt mai multe cauze, care încep cu faptul că unele persoane care ajung în funcții nu au idee despre ce este de făcut. Mijlocul cel mai la îndemână ca să treacă drept pricepute este să dea ca proprii inițiative deja realizate. Apoi, a face reforme este datoria celui ce-și asumă răspunderi publice într-o țară covârșită de neajunsuri. Dar, cum înțelegerea reformei este prea puțin răspândită, cei nimeriți în funcții se drapează cu reforme deja făcute, pentru a se legitima. În sfârșit, este vorba de revenirea la propaganda ce recurge la orice mijloc, inclusiv la falsificarea faptelor. Deviza „minte, că tot rămâne ceva!" trece drept înțelepciune.
După 1989, se părea că impostura și propaganda goală au devenit istorie. Pe fondul degradării calificărilor și al confuziei valorilor, care prilejuiesc urcarea în funcții a părții mai slab pregătite, cele două nu numai că înfloresc, dar ajung să-și pună amprenta asupra unor minți. Iar acest fapt va avea mereu - cum au avertizat, la timpul lor, Stendhal și Thomas Mann - consecințe funeste. Pe falsificări de fapte (ne putem întreba: ce face cel care nu restituie cu acuratețe evenimente de sub ochii martorilor, când este vorba de fapte de mult trecute?) nu se clădește nimic durabil. Cum spunea Bradley - mintea unor oameni poate fi deschisă, dar este atât de deschisă, încât nu prea rămâne nimic după ea.
