MAI ÎNTINDEM MULT COARDA CORECTITUDINII POLITICE? | Editorial de Rareş Bogdan

Scopul teroriștilor, indiferent de motivul frustrării din cauza căreia îmbracă haina morții, nu a vieții, este să ne anuleze sentimentul de securitate. Să ne ghemuim la auzul celei mai mici suspiciuni. Când vom juca în piesa lor, nu a noastră, vor câștiga. Semnele existenței pericolului de a abandona foaia noastră de parcurs deoarece ni s-a apăsat butonul de panică viscerală s-a văzut la Torino. 40.000 de italieni urmăreau finala Ligii Campionilor pe un ecran amplasat în Piazza San Carlo, când cineva a anunțat, în glumă, "Bombă!". Oamenii s-au călcat în picioare, ultimul raport al Prefecturii torineze vorbește de peste 1500 de răniți. Ce pleașcă pentru teroriștii islamiști care căutau vehicule ale groazei! Ce idee li s-a dat!

Este evident pentru oricine, indiferent câtă susținere are pentru establishmentul european, că structurile de securitate au fost depășite, neîncurajate/blocate să ia măsuri. Nu era corect!! Cei din informații nu au devenit euglene verzi, deci este opera decidenților politici. Haideți să spunem motivului pentru care au periclitat viața europenilor "încredere". Nu au realizat că dansează cu crocodilul! Eu fac distincție între milionul de refugiați chemați de Merkel să-și construiască vieți noi în UE și islamiștii radicali care au deja cetățenie britanică/franceză/etc. În cel mai prost scenariu, cei câțiva teroriști strecurați printre oamenii de bună credință sunt acum în stadiul de conservă și vor fi activați cândva. În cel mai fericit scenariu, în timp se vor convinge că viața lor e mai bună astfel, și nu cu perspectiva unui brâu de dinamită la brâu, într-o piață publică. Capilor ISIS nu le convenea ca aceștia să acționeze acum, deoarece ar fi bătut la ochi și statele UE ar fi oprit exodul. Vreți un argument că nu fabulez? După ce Parlamentul European a înghețat negocierile de aderare cu Turcia, Erdogan a amenințat că deschide frontierele migranților care vor să ajungă în UE. De ce ar fi făcut-o, dacă n-ar fi știut că temerile structurilor de securitate sunt valide? Îmi poate răspunde cineva că nici vorbă, temerile se referă doar la riscul islamizării Europei. Îmi vine să râd! Arhitectura etnică actuală arată că sunt zone mari în UE unde creștinii nu mai sunt majoritari de mult.

Ce au făcut europenii? Au avut o agendă complicată: forța de muncă ieftină le-a convenit, s-au culcat pe laurii gândului că Europa este pentru toată sărăcimea mondială wishful thinking, că niciodată o minoritate nu va cuceri majoritatea atâta vreme cât conștiința trece prin stomac. Au tratat conștiința altora cu măsura propriului model cultural și, mai presus de toate, nu au acceptat premisele noilor pericole de după WTC 2001, cu origini vechi. Au ignorat semnele răzbunării, centrul ideologiei derapate de la versetele Coranului. Care despre ce învață? Despre iubirea lui Dumnzeu față de creația Sa, fapte bune în numele credinței, despre îndurare, iertare, compasiune. Nu se poate spune că n-au știut. Al Qaida și ulterior ISIS, cu toată diferența în organizarea și dispunerea lor celulară, nu au făcut un secret din planurile lor. Numai că liderii maximi au crezut că teroriștii le seamănă, că mint, că derulează operațiuni de imagine! Din nou, o eroare de anticipare. Remarc desigur că păcatul îi aparține și lui Obama, care primise în avans Nobelul pentru Pace! Frumoasă pace trăim!

N-au crezut în pericol nici când, în aprilie 2015, pe internet au apărut poze cu inscripții în limba arabă puse pe cele mai celebre obiective turistice din Roma. Acel "Suntem deja aici!" pe mine m-a cutremurat. Nici atunci n-ar fi fost târziu să ia decizii radicale de protecție a populației. Să blocheze vehiculele propagării ideilor islamiste radicale, să verifice orice monedă transferată în conturi adiacente unor suspecți, să creadă, atunci când structurile de securitate atrag atenția că se joacă cu focul! Să monitorizeze!

Nu e totul pierdut. A pune sub semnul întrebării paradigma corectitudinii politice poate isca o mică furtună, dar să privim riscul: panica, insecuritatea colectivă. După oct. 2001, când a apărut Patriot Act (îngrădirea de libertăți civile, supraveghere extinsă în numele combaterii teroriștilor), nu doar multe state UE s-au strâmbat de scârbă, ci și congresmeni americani republicani. Între timp s-au convins că ziua de mâine are o greutate mai mare, iar state UE au început să-i reconsidere utilitatea. Care este riscul unui Patriot Act european? Să derapăm. Americanii i-au adus între timp corecții, dar au eliminat riscul! Deci ne trebuie reguli clare. Mai mult decât atât, o perspectivă. Sau salvarea nu mai e o miză?