Ironia președintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care s-a declarant a fi aliat al DNA - nu și al apărătorilor, Doamne fereşte - nu are însă o arie de acoperire atât de mare încât să încapă și dânsa într-însa. Ia să vedem cum stă chestiunea asta cu „legea egală pentru toţi" în cazul Livia Stanciu contra Mariana Rarinca.
Justiția, conform oricărei definiții, s-a pronunțat. O doamna, Mariana Rarinca, un om absolut obișnuit, la capătul unui calvar care a durat o jumătate de an, a fost declarat nevinovat. De o infracțiune extrem de gravă. Denumită în Codul Penal, șantaj. După ce s-a judecat și s-a răzjudecat acest caz, după ce femeia a stat şase luni în arestul poliției, iată, este nevinovată. În calitate de membru de vază al Consiliului Superior al Magistraturii, care reprezintă puterea judecătorească, doamna Livia Stanciu ar fi trebuit să ceară, imediat, - pentru că- nu-i așa, justiția trebuie să fie egală pentru toți - cercetarea și sancționarea celor vinovați de infernul prin care a trecut un cetățean al statului român. Și nu a făcut aşa doamna Livia Stanciu. A făcut cu totul altceva. I-a amenințat voalat pe magistrații care au concluzionat că doamna Mariana Rarinca este nevinovată. Pe colegii dumneaei. Care nu s-au declarat niciodată parteneri ai DNA. Care au, pur și simplu, pretenția că sunt judecători drepți. Adică, plasați la mijlocul drumului dintre acuzare și apărare.
Ce explicație ar putea avea această dublă măsură, de fapt, o dublă dimensiune a doamnei Livia Stanciu? De ce, pe de o parte, în cazul Ponta, deplânge faptul că justiția nu este egală pentru toți, pentru că Parlamentul, în anumite situații, a avizat anchetarea membrilor Executivului și în alte cazuri nu, și nu deplânge - ci, dimpotrivă - situația dramatică în care s-a aflat doamna Mariana Rarinca, ca urmare a unei anchete nedrepte, inițiate de procurori abuzivi și a unor sentințe nedrepte de care s-au făcut vinovați mai mulți magistraţi? Și de ce, în acest caz flagrant, nu cere pedepsirea celor vinovați?
Răspunsul este simplu. Pentru că musca era chiar pe pălăria dumneaei. Însăși doamna Livia Stanciu este cea care, pentru a nu restitui o datorie față de un om care a muncit pentru banii lui, a făcut împotriva acestuia un denunț calomnios. Un om care își solicita, pur și simplu, banii cuveniți a fost transformat de președinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, și nu de orice persoană, într-un prezumtiv infractor.
Și atunci stau și mă întreb! De ce doamna Livia Stanciu, care vrea ca justiția să fie egală pentru toți - și îi dau perfectă dreptate dacă asta vrea - nu s-a grăbit să solicite colegilor din Consiliului Superior al Magistraturii și inspecției judiciare, subordonate acestei instituţii, să o cerceteze să vadă ce a determinat-o să facă un denunț calomnios în baza căruia să își adjudece o sumă de bani la care nu avea dreptul și să vadă dacă nu care cumva acest oribil abuz de putere și de funcție, împotriva unui cetățean al României, săvârșit pe calea unui denunț calomnios, se află în directă legătură și cu o altă faptă prevăzută în legea penală, cea de obţinere a unor foloase necuvenite. Iar dacă așa stau lucrurile, cumva, oare doamna Livia Stanciu nu se face vinovată de cel puțin o infracțiune asimilată celor de corupție? Legea nu este egală pentru toți? După cum s-a văzut, gura păcătosului adevăr a grăit.
