Este vorba despre alegerea, pentru trei mandate la rând (!), a unui “primar-mãscãrici” care nu a avut niciodatã vreun proiect pentru propriul oraş. Singurul interes al lui, ascuns cu meşteşug sub lupta declaratã pentru “salvarea” românilor clujeni de sub ameninţarea ungurilor, a fost, aşa cum se poate vedea şi azi, îmbogãţirea propriei familii şi conservarea propriei persoane, în funcţie perpetuã de parlamentar al României.
Cum a fost posibil acest lucru? Cum au putut adera la imbecilitãţile politice şi actoriceşti ale acestui om de condiţie intelectualã modestã atâtea personalitãţi ale oraşului? Cum s-au lãsat pãcãliţi cetãţenii unui oraş pentru trei mandate de un om care nu a fãcut altceva decât sã “închidã” oraşul pentru orice investiţie şi sã-l izoleze pentru doisprezece ani de aerul primenitor al unei Europe care se afla deja în România? E, aşa cum spuneam, treaba celor ce vor scrie cartea, sã ne spunã…
D-l Emil Boc este un primar total opus celui despre care am vorbit. Profesor de drept, cu o intelectualã uşurinţã în a vorbi pentru orice tip de auditoriu, cu abilitatea specificã unui politician, aceea de a învãţa din mers cã poţi sã susţii cu seninãtate contrariul a ceea ce ai spus cu doar o zi înainte, dar şi sã treci în doar un an de la cãmãşile de Marghita, prin Bigotti, pânã la “prezidenţialul” Paul&Shark, d-lui Boc i-a fost datã poate cea mai grea viaţã a unui politician din România.
Confruntat zi de zi cu pãstrarea şefiei PD, apoi a PD-L, sub tirurile bine ascunse de faldurile steagului partidului, ale greilor de la Bucureşti, strivit, tocmai de aceea, de necesitatea de a-şi face, cu siguranţã, prea des simţitã loialitatea faţã de preşedintele Bãsescu, primarul Clujului s-a mulţumit cu ceea ce a fãcut pentru oraş “echipa”, în frunte cu d-l Sorin Apostu, directorul Primãriei. Iar dacã lucrurile “s-au întâmplat” bine, iar scandalurile care ar fi putut exploda s-au estompat înainte de a începe, asta s-a datorat aceleiaşi echipe.
Despre planuri pe termen mediu şi lung, despre “ţinta” spre care se îndreaptã oraşul, despre implicarea specialiştilor, despre parteneriatul cu Universitatea Babeş-Bolyai, din campania trecutã, iatã cã nu se mai vorbeşte deloc. Emil Boc este, cum spuneam, un alt fel de primar: el candideazã acum de unul singur, sub semnul norocului. Providenţa a fãcut ca d-l Marius Nicoarã sã rezolve în Cluj problema investiţiilor strãine, şnsă pentru mulţi (votanţii de altãdatã ai d-lui Funar!) Nokia şi Emerson, parcurile Tetarom şi extinderea Aeroportului Internaţional Cluj s-au contabilizat tot pe lista de realizãri a d-lui Boc.
Am auzit cã se vehiculeazã, ca “temã” de campanie, urbanismul şi marele numãr de blocuri construite între case, în sfidarea bunului simţ. Nu ştiu câţi dintre alegãtori ştiu cã fiecare bloc, fiecare etaj în plus autorizat ilegal de Primãrie, înseamnã cu totul altceva decât o simplã “greşalã” de urbanism… Pot sã fac pariu cã aceastã temã va muri împreunã cu cea a transportului în comun şi cea a circulaţiei infernale pe drumurile publice pe altarul realegerii în funcţia de primar al liderului PD-L. şi asta, pentru simplul motiv cã în toţi aceşti patru ani, nici unul din partidele de opoziţie nu s-a obosit, sau, mai
bine-zis, nu a fost în stare sã gãseascã un lider cu voce credibilã pentru a amenda aceste derapaje administrative.
Acum un lucru este sigur: puţinã lume va avea disponibilitatea de a asculta glasuri şi partide care timp de un mandat nu au fost în stare sã-şi facã treaba de partide de opoziţie. Partide care pânã mai ieri nu ştiau care le vor fi candidaţii care luptă pentru Primãria Clujului şi care acum “sacrificã” nişte oameni de bunã condiţie, ştiind sigur cã vor candida fãrã nici o şansã.
Se mai poate schimba, oare, “mintea de pe urmã” a românului? Se mai poate rãsturna o astfel de situaţie care pare “bãtutã în cuie”? Probabil cã existã şanse pentru surprize, acestea depinzând doar de abilitatea şi inventivitatea staff-urilor de campanie care se vor afla în spatele scenei. şi, mai ales, pentru cã trãim în România, ţara unde orice este posibil!
