Cine îngroapă pe cine?

Cine îngroapă pe cine?
Este cât se poate de oficial. Președintele Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului Codul Fiscal. Așa prognozam că se va întâmpla. Replică lui Victor Ponta a fost dură. Atât la adresa lui Iohannis, cât și la adresa liberalilor.

„Să le fie țărâna politică uşoară", le-a transmis acesta. Până una-alta, singurii care nu au reacționat oficial sunt liberalii. Încurcătura în care se găsesc este într-adevăr mare. Cum vor rezista la acest exercițiu, extrem de dur, de dresură, la care i-a supus președintele?

PNL, cel puțin în mod oficial, avea patru variante de reacţie, imediat după ce Administrația Prezidențială a transmis comunicatul privind respingerea noului Cod Fiscal. Liberalii puteau să anunțe că se raliază poziției președintelui și că au comis o mare eroare atunci când au susținut, în Parlament, importantul act normativ. Doi: Puteau să explice faptul că, între momentul în care au votat în Parlament și cel de azi, au avut loc evenimente importante în Uniunea Europeană, generate de ultimele episoade ale odiseei grecești.

Și că, schimbându-se datele problemei, atât președintele, cât și PNL, din rațiuni de interes național, nu mai susțin modificările aduse Codului Fiscal, pentru că ele ar putea pune în pericol stabilitatea financiară a țării. Trei: PNL putea declare că se abține să facă un comentariu, până când nu va avea loc o analiză a situației create, în interiorul staff-ului său politic. În fine, patru: PNL putea declare că va susține, în continuare, noul Cod Fiscal, fiind consecvent cu votul dat în Parlament și în dezacord cu poziția președintelui. Altă variantă de reacţie, cât de cât rațională, nu există. Și, totuși, PNL a ales a cincea cale.

Al cincilea tip de reacţie este un autogol pentru Partidul Național Liberal. La câteva minute bune după ce opinia publică a luat cunoștință de comunicatul oficial emis de Palatul Cotroceni, în care Klaus Iohannis oferea întreg setul de explicaţii și de raționamente care l-au condus la decizia luată, PNL a adoptat politica struțului. Purtătorul de cuvânt al PNL, domnul deputat Ionuţ Stroe, a făcut-o pe niznaiul.

Și nu în nume propriu. Ci în numele întregului partid. El a declarat că așteaptă împreună cu întregul partid, pentru a se putea exprimă, punctul de vedere al Palatul Cotroceni. Ignorând, cu desăvârșire, faptul că această poziție fusese deja exprimată. Pentru a-i întinde o mână de ajutor lui și Partidului Național Liberal, a fost necesar ca, după distribuirea documentului oficial, Administraţia Prezidențială să revină, de data asta printr-un printing, pentru a dat citire respectivului comunicat. Te doare capul!

Cum este posibil ca PNL să nu aibă niciuna dintre reacțiile raționale în raport cu o problemă reală, de mare importanţă, pentru națiunea română? De ce a dat PNL în bâlbâială? Pentru a încerca o explicație, cât de cât plauzibilă, a buimăcelii din PNL, singurul demers logic ar fi să prezumam - fără a avea însă nicio informaţie sau probă în acest sens - că președintele Klaus Iohannis a închis de câteva zile telefonul. A tăiat firul scurt cu PNL. Moment în care partidul s-a dezechilibrat.

Simțindu-se ca un om ușor turmentat, cu ochii legați, și obligat să alerge pe sârmă. Păcat! Strategii PNL, chiar fără vreun telefon scurt pe linia Cotroceni, ar fi trebuit să observe ceea ce au observat, de câteva zile, mai mulți analiști. Și anume că, actul normativ pe care l-au votat în Parlament este în pericol. Și dacă nu ar fi suferit de orbul găinii, atunci ar fi fost capabil acest partid să elaboreze o strategie de răspuns. Deci Klaus Iohannis a îngropat, până una-alta, noul Cod Fiscal. Îngropând, în acest fel, una dintre cele mai importante inițiative ale Guvernului Ponta. Iar PNL s-a îngropat pe sine.

Comenteaza