Un sfert de milion de lei pentru fermierii de perspectivă

Un sfert de milion de lei pentru fermierii de perspectivă
Fondul de Garantare a Creditului Rural şi Banca Transilvania au parafat un acord pentru susţinerea de credite menite dezvoltării culturilor agricole, în prezenţa ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără.

Banca Transilvania (BT) Cluj-Napoca a lansat ieri, pe baza unui parteneriat cu Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR), un sistem de credite agricole de până la 250.000 de lei destinat cu precădere dezvoltării culturilor vegetale.

Creditul pregătit de Banca Transilvania (BT) se adresează în primul rând societăţilor agricole. Una dintre noutăţile pe care le aduce acest credit este aceea că toţi clienţii eligibili vor putea obţine garanţia FGCR după o singură vizită la bancă, aceştia fiind scutiţi, astfel, şi de alte deplasări. BT va oferi împrumuturi de până la 250.000 de lei pentru acoperirea cheltuielilor de înfiinţare sau de întreţinere a culturilor vegetale, pe o perioadă de cel mult 12 luni.

"Susţinem agricultorii întreprinzători, atât prin credite, cât şi prin cofinanţarea de fonduri europene nerambursabile. Produsele noastre de creditare pentru agricultori continuă dezvoltarea platformei de credite rapide a BT, pentru a facilita astfel accesul la împrumuturi. Credem în potenţialul de creştere a agriculturii şi că aceasta poate fi una dintre oportunităţile acestui an", a declarat Robert Rekkers, director general al BT. În ceea ce priveşte structura de cost a acestui împrumut destinat fermierilor, dobânda va fi de 12% pe an, comisionul de acordare - 1%, iar comisionul de gestiune - 0,1% pe lună. În plus, FGCR percepe un comision cuprins între 1,6 şi 3,8%, în funcţie de bonitatea clientului.

Pentru a garanta diferenţa de împrumut, BT va folosi garanţii precum gaj pe cultura finanţată sau pe utilaje, ipoteca asupra sediului companiei, a spaţiilor comerciale sau locative, respectiv asupra terenurilor. Firma va trebui să aibă o vechime de cel puţin doi ani, iar suprafaţa exploatată să fie de minimum 150 ha. În plus, ferma ar trebui să aibă un plan de culturi multianuale, iar evoluţia cifrei de afaceri să fie pozitivă sau să nu înregistreze o scădere mai mare de 25%, potrivit ultimului bilanţ contabil. "Prin parteneriatul creat între BT şi FGCR, creditele agricole sunt garantate de Fond în proporţie de 80%. Garanţiile se acordă în maximum trei zile lucrătoare de la solicitarea acestora, pe baza analizei efectuate de bancă. Apreciez că este un produs bancar flexibil, adaptat nevoilor fermierilor şi care, prin derulare, va satisface cerinţele acute ale acestora", a precizat directorul general al FGCR, Veronica Toncea.

BT este a doua instituţie de credit care lansează în acest an un astfel de produs, după ce ProCredit Bank a introdus în februarie două credite pentru agricultori garantate de FGCR. Cele două credite de la ProCredit acoperă aproape întreaga gamă de necesităţi din agricultură, finanţând inclusiv achiziţia de utilaje, de carburanţi sau plata lucrărilor agricole. Uniunea Europeană a alocat sectorului agricol al României, în perioada 2007-2009, un sprijin financiar de 4,03 miliarde de euro, potrivit conducerii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Din această sumă, 881 de milioane de euro o reprezintă plăţile directe, 732 de milioane - măsuri de piaţă, iar 2,42 de miliarde - măsuri de dezvoltare rurală.

În luptă cu reticenţa bancară

"Băncile fug de agricultori. Fug fiindcă nu ştiu să citească un plan de afaceri pe agricultură, iar tu nu ai ce să pui gaj. Cu 250.000 de lei înfiinţezi culturile. În agricultură nu este ca în imobiliare, îţi scoţi banii în timp", declară fermierul clujean Emil Turdean.

 

 

Comenteaza