Un fermier din Cluj primeşte un sfert de milion de euro de la UE ca să facă silozuri

Un fermier din Cluj primeşte un sfert de milion de euro de la UE ca să facă silozuri
Un fermier din Cluj investeşte peste o jumătate de milion de euro în silozuri de cereale şi o linie de sortare şi ambalare a legumelor. Jumătate din bani sunt gratuiţi, de la Uniunea Europeană.

"E o investiţie din fonduri structurale, prin FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală-n.red.), sunt silozuri de cereale de până la 3.000 de tone", spune fermierul Emil Turdean. Jumătate din bani sunt asiguraţi de UE prin FEADR, iar cealaltă jumătate vine, în parte, din fondurile proprii. "Mai mult mi-am adus eu aportul, prin bani proprii, băncile nu vor să dea credite. Numai gura e de ele", spune el.

Cu cei 600.000 de euro ai proiectului, Turdean vrea să cumpere şi o linie de ambalat, calibrat şi etichetat legume. "Am contract cu Kaufland, cu depozitul logistic de la Turda, pentru cartofi. Dacă trimiţi marfa ambalată, la 2,5 kg, 5 sau 10 kilograme, poţi intra pe mai multe pieţe. Dacă mâine fac o tarabă în Cluj, merg cu ei ambalaţi şi îi dau cu 7 lei. Să plângă intermediarii, care nu investesc, şi câştigă mai mult decât producătorii. Sunt nişte şmecheri care cotizează la administraţia pieţelor ca să nu le caute nimeni certificatul de  producător", spune el.

Emil Turdean lucrează o suprafaţă totală de 700 de hectare de teren, prin firma sa, Agro Turdean SRL. Majoritatea sunt  cultivate cu cereale, porumb şi soia - 400 hectare. Alte 130 hectare sunt cultivate cu sfeclă de zahăr, iar 50-60 de hectare sunt cultivate cu cartofi.

Comenteaza