TVA-ul redus la pâine nu garantează reducerea preţurilor. Vezi ce spun producătorii VIDEO

TVA-ul redus la pâine nu garantează reducerea preţurilor. Vezi ce spun producătorii VIDEO
Parlamentarii clujeni sprijină ideea reducerii TVA la pâine, anunţată azi la Cluj de ministrul desemnat al agriculturii, Daniel Constantin.

Pâinea ar putea avea un TVA de numai 9%, dacă propunerea făcută la Cluj de Daniel Constantin, desemnat ministru al Agriculturii în Guvernul Ponta, va fi aprobată. Asta nu garantează şi o scădere a preţului produselor de panificaţie în magazine. În plus, măsura ar putea fi adoptată cel mai devreme la finele acestui an.

Prezent la Cluj, Daniel Constantin, preşedintele Partidului Conservator, a precizat că principalul scop urmărit prin reducerea taxei pe valoare adăugată la 9% pentru produsele de panificaţie este reducerea evaziunii fiscale.

"Chiar dacă suntem sub presiunea păstrării în ţinta de deficit, să dăm în acest an, spre sfârşitul acestui an, un exemplu pe zona de panificaţie. Acolo evaziunea, din păcate, este undeva în jur de 60% şi eu cred că, printr-un TVA redus, putem să scoatem la suprafaţă câteva sute de milioane de euro", spune Constantin.

Membru al comisiei de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor, democrat-liberalul Petru Călian se declară un susţinător al acestei măsuri, deşi, de-a lungul timpului, guvernele Boc şi Ungureanu au refuzat să ia o asemenea decizie. Călian susţine că executivele controlate de PDL n-au putut reduce TVA-ul la alimente din motive de criză, dar spune că acum situaţia s-a achimbat. "Din momentul în care, cel puţin tehnic, am ieşit din această criză şi există previziuni pozitive, sigur că este momentul să luăm în calcul reducerea TVA la produsele de panificaţie, dar eu m-aş duce mai departe şi la alte produse şi mă refer aici în special la produsele din carne", spune Călian.

Producătorii de pâine admit că reducerea TVA ar putea genera şi o diminuare a evaziunii fiscale, dar nu dau nici o garanţie că preţul pâinii va scădea. "Ca şi preţ, nu depinde numai de producătorii de pâine. Producătorii de pâine au un preţ fără TVA şi pe acela îl vor menţine. Acum depinde de magazin, dacă el va reduce preţul, sau depinde şi de producătorii de făină. Sunt mai mulţi jucători pe piaţă, de care depinde scăderea sau creşterea preţului, chiar şi de preţul de motorină", spune Vincenţiu Deneş, un producător din industria panificaţiei.

Viitorul ministru al Agriculturii a precizat că punerea în practică a proiectului reducerii TVA-ului la produsele de panificaţie, precum şi data la care ar putea intra în vigoare vor fi negociate de Ministerul de Finanţe cu delegaţia FMI.

Reporter: Valentin Mălăescu
Imagine: Szucs Zoltan

Comenteaza