Tinerii IT-iști clujeni vor să revoluționeze medicina și traficul

Tinerii IT-iști clujeni vor să revoluționeze medicina și traficul

Aplicaţii care stabilesc diagnosticul după fotografii, brățări inteligente pentru evitarea zonelor periculoase, cutii ce dezinfectează obiectele personale, ori dispozitive pentru siguranța bicicliștilor şi trotinetiştilor în trafic. Sunt câteva dintre ideile de la Expoziția Aplicaţiilor Academiei DpIT, eveniment desfășurat online.

IT-iștii liceeni de la Academia DpIT și-au expus aplicațiile care oferă soluții ingenioase pentru problemele actuale. Tânăra generație din Cluj demonstrează că poate descoperi soluții simple la marile probleme ale adulților este concluzia expoziției.

Spectatorii din spațiul virtual au putut vizita standurile fiecăreia din cele 16 echipe participante, au putut discuta despre aplicații, cum s-au născut ideile, cum a fost punerea în practică a acestora, planuri de viitor și multe altele.

Programul dezvoltat de Asociația Descoperă-ți Pasiunea în IT oferă liceenilor din județele Cluj, Bihor, Sibiu și Braşov posibilitatea interacțiunii directe cu responsabilități reale și mediul de muncă dintr-o companie, fiind susținut de 35 de parteneri din mediul de business, învățământ și mediul academic.

Inițiați de specialiști ai companiilor de IT partenere, 100 de elevi selecţionaţi din șase oraşe transilvănene au creat aplicații aflate în stadiul de prototip, cu utilitate în rezolvarea unor nevoi reale din diferite domenii, dezvoltând cu succes soluţii complexe internetul lucrurilor sau care implică concepte din cele mai noi tehnologii, precum inteligența artificială.  

Printre provocările ediției din acest an s-a numărat mutarea activităților în mediul online, schimbare care s-a dovedit de bun augur în rândul elevilor participanți, deprinși deja cu acest tip de muncă.

„Viitorul se construiește de către cei care ştiu să îşi transforme visurile în realitate, iar participanții Academiei DpIT își adaugă cu succes pe listă și această abilitate. Ne-am adaptat ușor la online, deoarece creativitatea și adaptabilitatea sunt specifice tinerilor, iar inovația este una dintre valorile noastre de bază. După finalizarea programului, acești tineri antreprenori continuă să crească și să devină lideri”, precizează Liliana Ștefan-Cazacu, președinte al Asociației DpIT.

Aplicaţiile acestei ediţii au adus soluţii la probleme din cele mai variate domenii: de la programe care ajută copiii bolnavi de cancer în procesul învăţării, platforme care facilitează integrarea pe piaţa forţei de muncă a persoanelor cu dizabilităţi, la aplicaţii care, folosind inteligenţa artificială, îţi aduc un diagnostic instant doar pe baza unei fotografii trimise, până la brățări inteligente care ajută la evitarea zonelor periculoase din oraș, cutii care ne dezinfectează obiectele personale, ori dispozitive smart care oferă un plus de siguranță bicicliștilor şi trotinetiştilor în trafic.

„Mai mult ca niciodată, e vital să cultivăm în tineri capacitatea de a se adapta oricărei situații, contrar unui mediu incert și cu multe provocări. În ciuda organizării exclusiv online, programul a reușit să-și mențină trendul ascendent în ceea ce privește rezultatele obținute. Am fost profund impresionat să remarc că nivelul tehnic al aplicațiilor a crescut, atât din perspectiva calității, cât și a complexității tehnologiilor utilizate.

Soluțiile propuse de liceeni au demonstrat că sunt bine ancorați în realitate și motivați să găsească rezolvare la problemele stringente ale comunității, de la siguranța în trafic, monitorizarea defrișărilor și până la siguranța sanitară. An de an, tinerii sunt tot mai bine pregătiți”, a declarat Călin Văduva, CEO al Fortech.

Aplicaţiile expuse sunt jurizate de experţi în recunoaşterea inovaţiei, cele mai bune dintre ele urmând a fi premiate în cadrul unei festivităţi ce va avea loc în 4 noiembrie, tot online.

Comenteaza