Tinerii clujeni pasionați de tehnologie, promovați de Agenția Spațială Europeană

Tinerii clujeni pasionați de tehnologie, promovați de Agenția Spațială Europeană
Tinerii au prezentat soluții bazate pe sateliți, inteligență artificială sau robotică | Foto: ARIES

Elevii și studenții au fost provocați să își prezinte ideile de tehnologie legate de schimbările climatice în cadrul unei competiții derulate la Cluj sub egida Agenției Spațiale Europene (ASE).

Evenimentul a fost organizat în două secțiuni, una adresată copiilor de 10-15 ani, derulată împreună cu Digital Kids Cluj-Napoca și cealaltă cu provocări din viața urbană, produse de schimbările climatice - folosind datele din satelit, adresate studenților, tinerilor și angajaților companiilor din comunitatea clujeană.

Provocările au fost identificate pe baza efectelor negative produse de schimbările climatice, un subiect de actualitate pe agenda politicii globale. Cele patru echipe din cadrul Digital Kids au identificat soluții creative, folosind cele mai noi tehnologii centrate pe sateliți, procese de învățare modernă, inteligență artificială, eficiența energetică și robotică.

În cadrul provocărilor care au avut ca temă viața urbană premiul I a fost câștigat de echipa Icarus Project, formată din Ionuț Balasz și Andrei Raț, care a prezentat un proiect de monitorizare a potențialului energetic al acoperișurilor, bazându-se pe radiația solară.

Pe locul II a fost Black Ice, cu o soluție de inteligență artificială pentru a evalua și estima riscurile generate de polei, adresându-se companiilor de logistică și transport. Team Should Have a Name a luat locul III cu un proiect ce monitorizează calitatea aerului, condițiile meteo și riscurile asociate pentru sănătatea oamenilor.

Toate echipele participante au fost invitate de către organizatorii de la Asociația Română pentru Industria Electronică și Software - Transilvania să se alăture proiectului de antreprenoriat Partener StartUP pentru a susține și finanța ideile acestora.

Rezultatele echipelor vor fi prezentate și oficialilor ASE în vederea promovării și susținerii ideilor lor în continuare. ARIES este cea mai mare organizație creată pentru industria IT&C din România, cu filiale zonale la Timișoara, Brașov, Cluj, Iași și Craiova. ARIES Transilvania are 75 de membri.

Comenteaza