Studiu imobiliare.ro: Apartamentele de la ultimul etaj, mai ieftine cu 11% faţă de cele de la etaje intermediare

Studiu imobiliare.ro: Apartamentele de la ultimul etaj, mai ieftine cu 11% faţă de cele de la etaje intermediare
Apartamentele vechi de la ultimul nivel sunt mai ieftine cu până la 11,5% faţă de apartamentele din etaje intermediare, relevă un studiu al imobiliare.ro.

Preţuri mai mici sunt practicate şi în cazul apartamentelor de la parter, cea mai mare diferenţă constatată în acest caz fiind de 10,6%. Tendinţa se manifestă în toate oraşele mari din ţară, valorile sunt însă diferite. Studiul a luat în considerare un număr de 4.454 de anunţuri imobiliare valabile în luna aprilie şi care vizează vânzarea apartamentelor vechi cu două camere, arată portalul de imobiliare.

Cea mai mare diferenţă de preţ este întâlnită la Constanţa, unde un apartament vechi cu două camere situat la ultimul etaj costă 42.870 euro, cu 11,5% mai puţin decât o locuinţă similară de la un etaj intermediar pentru care proprietarii solicită în medie puţin peste 48.400 de euro. Şi în Capitală, în cazul blocurilor construite înainte de 1989, ultimul etaj este mai ieftin cu 6,9%. Diferenţa calculată pentru un apartament cu două camere din Bucureşti cu o suprafaţă utilă de 55 mp reprezintă aproximativ 4.300 euro. Dacă terasa este un atu în cazul construcţiilor noi, penthouse-urile, de pildă, fiind de regulă cele mai scumpe apartamente dintr-un bloc nou, tot terasa este invocată ca principală obiecţie în cazul apartamentelor vechi situate la ultimul etaj, din cauza pericolului de inundaţii.


Dezavantajate de preţ sunt şi apartamentele de la parterul blocurilor vechi, chiar dacă din motive complet diferite: traficul intens, subsolul blocului şi teama de spargeri fiind principalele obiecţii ridicate de cumpărători. Aceste obiecţii se reflectă şi în preţ. La Iaşi, de exemplu, preţul mediu solicitat pentru un apartament vechi cu două camere situat la parter este de 40.648 euro, cu 10,6% mai mic decât un apartament situat la un etaj intermediar, pentru care proprietarii solicită în medie 45.476 euro. La Cluj-Napoca, Braşov şi Constanţa întâlnim aceeaşi diferenţă de preţ, de 4-4,1%, între cele două categorii de locuinţe, diferenţa reprezentând aproximativ 2.000 de euro în cazul unui apartament vechi cu două camere cu o suprafaţă utilă de 50 mp. La Bucureşti, o locuinţă situată la parter este cu aproximativ 3% mai ieftină, subliniază studiul.

Comenteaza