Video Studioul clujean de jocuri cotat la bursă va face angajări masive

Studioul clujean de jocuri cotat la bursă va face angajări masive
Intrarea la bursă a clujenilor a fost organizată în sistem offline-online | Foto: BVB

Dezvoltatorul FireByte Games Cluj (FGC), recent intrat pe piața de capital, își va mări efectivele de la 20 la 100 de angajați și colaboratori. Acesta s-a listat marți la Bursa de Valori București, pe piața AeRO.

„Pentru următoarele 12 luni compania își propune extinderea echipelor de dezvoltare angrenate în parteneriatele de tip share-revenue prin creșterea numărului acestora de la 6 în prezent la 20 (și creșterea personalului de la 25 la peste 100 de angajați și colaboratori), dar avem în vedere și dezvoltarea și publicarea de jocuri de tip casual în regim propriu”, a declarat Ovidiu Stegaru, fondatorul FGC.

„Cu ocazia derulării plasamentului privat pe care l-am intermediat, am constatat un interes foarte ridicat din partea investitorilor pentru sectorul tehnologiei și ne propunem ca în viitorul apropiat să le oferim și alte oportunități de investiție în acest sector”, susține Monica Ivan, director general al BRK Financial Group.

„La nivel global, industria jocurilor video este un domeniu extrem de dinamic care a depășit, în 2020, 160 de miliarde de dolari, iar contextul actual nu este de natură a-i încetini creșterea”, aprecizază Radu Hanga, președintele BVB.

În februarie 2021, FGC a derulat un plasament privat prin care a atras 4,9 milioane lei de la investitorii pe piața de capital, bani care vor fi utilizați pentru extinderea activității de dezvoltare pentru linia de business “revenue-share” și pentru dezvoltarea de jocuri de tip Casual pentru dispozitive mobile, care să fie publicate ulterior în regim propriu.

Plasamentul a fost încheiat anticipat încă din prima zi, în condițiile în care a fost înregistrat un grad suprasubscriere de 366%. Societatea a vândut investitorilor 8,8 milioane de unități la 0,56 lei/acțiune. Astfel, FGC a obținut o capitalizare anticipată de 19,7 milioane de lei.

Primul proiect conceput, planificat, organizat și dezvoltat a fost jocul de strategie Castle Siege: War of Legends. În decursul celor trei ani de activitate FGC a dezvoltat 45 de jocuri sau prototipuri de jocuri pentru dispozitive mobile. Compania are 155 de acționari, cei importanți fiind BRK (47,89%), SAI Broker (15,02%), Adrian Andrici (12,08%).

Comenteaza