Se vor înmulți farmaciile în 2021. Concurență mare din partea celor online

Se vor înmulți farmaciile în 2021. Concurență mare din partea celor online

Numărul farmaciilor se va mări considerabil deoarece piața relevantă geografic (PRG), din punctul de vedere al Consiliului Concurenței din România (CCR), se va reduce de la 3 la 1 km în jurul unei asemenea unități.

Noua definiție a PRG avută în vedere de CCR ar putea avea un impact semnificativ asupra viitoarelor achiziții sau consolidări în piața farmaciilor. CCR și-a expus punctul de vedere, la finele lui 2020, cu privire la schimbarea definiției PRG în sectorul comercializării cu amănuntul de produse farmaceutice (eliberate pe bază de prescripție medicală, over-the-counter) și parafarmaceutice (suplimente alimentare, dispozitive medicale, produse pentru copii) prin magazine specializate (farmacii).

“Demersul autorității este binevenit în contextul în care definiția anterioară a PRG, zona de captare de 3 km în jurul farmaciei țintă (pe jos sau cu autoturismul) poate să nu reflecte, de o manieră corectă, concurența din piața cu amănuntul. Noua definiție propusă are în vedere o zonă delimitată de o rază de cel mult 1 km de mers pe jos în jurul farmaciei.

Cadrul restrâns al noii definiții poate oferi o predictibilitate sporită în realizarea evaluării necesare a pieței (fiind eliminate dificultățile generate de considerarea modalităților de deplasare până la farmacie – pe jos, cu autoturismul) și pare să corespundă preferințelor consumatorilor și realității din teren, în special în mediul urban, unde densitatea farmaciilor este mai ridicată, la nivelul anului 2019 existând 6.000 de farmacii în urban și 4.000 în rural, iar segmentul populației urbane este mai mare decât cel rural”, consideră Silviu Vasile, senior associate la compania de consultanță Filip & Company.  

"Se pare că segmentul comercializării online nu va fi inclus în definiția PRG, dată fiind reticența consumatorilor în a achiziționa medicamente de tip OTC și suplimente alimentare din acest canal. Este posibil ca, pe lângă lanțurile de farmacii deja prezente în piață care acționează în segmentul online, să vedem apariția și altor revânzători.

Acest fapt va putea conduce la o creștere a comerțului online de OTC și produse parafarmaceutice și la o pondere mai mare a canalului online, similar tranziției din ultimii ani (și care continuă să se producă) din retail-ul alimentar și nonalimentar. E important ca segmentul online să fie corect evaluat în fiecare analiză de piață pentru a evita situațiile în care noua definiție propusă să conducă la concluzii eronate (stabilirea unei cote de piață artificiale care nu ia în calcul și segmentul online).

Având în vedere noua definiție restrânsă a PRG, inclusiv prin raportare la considerarea segmentului online, orice achiziție sau consolidare din piața retailului farmaceutic va necesita o evaluare prealabilă semnificativă, astfel încât cadrul unei asemenea tranzacții să fie bine determinat, iar procesul de autorizare în fața CCR să fie unul facil”, consideră specialistul.

Comenteaza