Românii din străinătate vin acasă de sărbători. Din ce țări se întorc cei care aterizează la Cluj și cât costă biletele

Românii din străinătate vin acasă de sărbători. Din ce țări se întorc cei care aterizează la Cluj și cât costă biletele
| Foto: Facebook - Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj

Românii se întorc acasă de sărbători, iar cei mai mulți și-au planificat zborurile către România în perioada 15-31 decembrie.

Cei mai mulţi români care locuiesc în străinătate şi-au rezervat zborurile către ţară, unde vor reveni în a doua parte a lunii decembrie, pentru a petrece sărbătorile de iarnă alături de familie, potrvit Vola.ro.

Conform sursei citate, cei mai mulţi români revin acasă în perioada 15 - 31 decembrie, când sunt programate 79% dintre zborurile diasporei. În ceea ce priveşte aeroporturile pe care aterizează aceştia, clasamentul poziţionează Otopeniul pe primul loc, care va gestiona 67% dintre zborurile românilor care se întorc în ţară, fiind urmat de aeroporturile din Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Suceava, Bacău.

Din ce țări se întorc românii care aterizează la Cluj

Pottrivit site-ului citat, cei mai mulţi oameni se întorc din ţările în care se află comunităţi numeroase de români: Italia, Marea Britanie, Belgia, Franţa, Germania, Spania. Pe aeroporturile din Bucureşti, Iaşi şi Cluj, cele mai multe zboruri ale diasporei vor fi din Bruxelles, Londra, Paris, Milano şi Madrid.

De altfel, românii plecaţi în străinătate se întorc în ţară preponderent din oraşele Bruxelles, Paris, Londra, Dublin, Milano, Roma, Dortmund, Madrid, Bologna şi Frankfurt. În topul ţărilor cu cele mai multe rezervări cu destinaţia România se numără Italia, cu 22.4% din numărul total al rezervărilor, Germania, cu 13.7% din rezervări, Marea Britanie, cu 13% din rezervări, Belgia, cu 12.2% din rezervări, procentele mai mici fiind distribuite între Franţa, Irlanda, Spania, Danemarca, Elveţia şi Austria.

Cât costă un bilet până la Cluj

Conform Vola.ro, preţurile biletelor spre România variază în funcţie de aeroportul pe care se aterizează. În perioada sărbătorilor (15 decembrie - 2 ianuarie), un bilet de avion către Sibiu costă, în medie, 300 de euro. Urmează Suceava, cu 230 de euro, Bacăul, cu 218 euro, Iaşiul, cu 217 euro, Bucureştiul, cu 214 euro, Timişoara, cu 202 euro, şi Cluj, cu 200 de euro. În topul destinaţiilor accesibile din România, cu un preţ mediu de sub 200 de euro/bilet de avion, se află: Satu Mare, Craiova, Târgu Mureş, Oradea, Baia Mare şi Constanţa. Astfel, rezultă un preţ mediu/bilet de avion către România de 211 euro.

Există şi câteva recorduri de sezon la acest capitol: cel mai ieftin bilet spre România între 15 decembrie şi 2 ianuarie a costat numai 51 de euro, pe ruta Roma - Suceava. La polul opus, cel mai scump bilet a fost 2.142 de euro pentru un zbor Vancouver - Bucureşti.

Românii şi-au rezervat din timp zborurile către casă, astfel că 68% dintre rezervări au fost făcute cu 31-90 de zile înainte de data zborului. 17% dintre români au rezervat cu mai puţin de 30 de zile înaintea, pe când doar 15% dintre ei au fost siguri că vor putea călători şi că vor fi acasă de sărbători, luând biletele cu peste 90 de zile înainte.

Potrivit datelor companiei, durata medie de şedere a acestora în ţară este de 9 zile, un sejur prelungit pentru petrecerea sărbătorilor alături de cei dragi.

Comenteaza