România termină anul cu 1000 de km de autostrăzi, din care 80 deschiși în 2023. Ce urmează în 2024

România termină anul cu 1000 de km de autostrăzi, din care 80 deschiși în 2023. Ce urmează în 2024
| Foto: Facebook / Kodok Márton

În jur de 80 de kilometri de autostradă au fost inaugurați în 2023, o bună parte fiind în Transilvania.

Borna simbolică de o mie de kilometri de autostradă cu care România se poate lăuda acum a fost atinsă cu inaugurarea unui segment de 13,5 kilometri din Autostrada Transilvania. Este vorba de tronsonul care leagă localitățile Nușfalău și Suplacu de Barcău, în județul Sălaj, care, însă, nu duce, deocamdată, nicăieri. 

Tot în Transilvania, responsabilii de la drumuri au marcat, totuți, un record în acest an: un lot de 16 kilometri între Chețani și Câmpia Turzii a fost deschis cu aproape opt luni înainte de termen!

Lucrurile s-au mișcat și în centrul țării, unde s-au dat în folosinţă săptămâna trecută 32 de kilometri de drum expres. Însă, pentru ca toată șoseaua Craiova-Pitești să fie gata, mai trebuie finalizate lucrările la cele două capete - Craiova-Robănești și Colonești-Pitești.

După ani de așteptare, șoferii conduc și pe primii kilometri de pe Autostrada Zero, șoseaua de mare viteză care înconjoară Bucureștiul. Din cei aproape 20 de kilometri, deschiși în nord, sunt folosiți doar jumătate. Întrucât nu există noduri rutiere care să lege localitățile învecinate, restul au rămas pentru moment la stadiul de muzeu.

Dacă tronsonul 2 Vidra-Bragadiru, cu o lungime de 16 km, e gata pentru a putea fi folosit integral, mai e nevoie de finalizarea altor 7 km din tronsonul vecin Vidra- Glina, unde sunt intrările și ieșirire spre DN 4. Doar că aici lucrările au rămas în urmă, constructorul nu s-a mobilizat, iar circulația ar putea fi deschisă cu restricții.

Primele autostrăzi care vor fi inaugurate în 2024

În 2024, primele inaugurări de autostradă ar trebui să vină tot pe Autostrada Bucureștiului. Într-un scenariu optimist abia în vara anului viitor, șoferii ar putea ajunge mai repede la mare prin noua șosea de mare viteză.

În paralel, tot de la anul ar trebui să vedem și primele porțiuni din Autostrada Moldovei A7, cel puțin loturile 1 și 4 din Buzău - Focșani.

Anul viitor o să fie dificil de estimat un număr precis de kilometri. De ce? Pentru că sunt multe variabile, pentru că este un an electoral și o să vedem promisiuni, gogoși peste gogoşi și foarte multe vorbe goale. Anul viitor nu doar că s-a promis, a promis 250. Nu ştiu de unde să scoatem - Ionuț Ciurea Asociația Pro Infrastructura pentru stirileprotv.ro
Comenteaza