Relansare economică până în 2032: 5 miliarde euro pentru investiții și antreprenori

Relansare economică până în 2032: 5 miliarde euro pentru investiții și antreprenori

Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat că Programul de relansare economică este conceput pe termen lung, până în 2032, și cuprinde mai multe scheme de sprijin pentru antreprenori și investitori.

Potrivit acestuia, valoarea totală a schemelor prevăzute în program se ridică la aproximativ 5 miliarde de euro.

„Acest pachet de relansare economică e foarte important pentru că el nu vizează doar anul 2026, el demonstrează faptul că România are o viziune în privinţa modului în care vrea să finanţeze anumite domenii strategice”, a declarat ministrul la TVR INFO, potrivit Digi24. 

Nazare a precizat că programul nu este limitat la un singur an bugetar, ci urmărește să ofere un cadru predictibil pentru finanțarea investițiilor în mai multe sectoare prioritare. Un element central îl reprezintă crearea unor instrumente dedicate atragerii investițiilor de peste 200 de milioane de euro.

„România îşi schimbă modalitatea de atragere a investiţiilor străine, creează instrumente prin care să atragă investiţii mai mari de 200 de milioane de euro. (...) Am creat o schemă pentru proiecte strategice, în care investitorii mari (...) să existe acest meniu de investiţii strategice în care cu un investitor să poţi să discuţi în timp real şi să poţi să îi oferi anumite lucruri – un credit fiscal, o parte grant, facilităţi pentru localizare”, a explicat Nazare.

Ministrul a subliniat că toate aceste mecanisme sunt incluse acum într-un singur act normativ, ceea ce va simplifica procesul de negociere și implementare a proiectelor majore. 

„Nu este doar centrată pe investitori străini. Şi investitorii autohtoni pot să aplice la această schemă”, a mai precizat el.

Măsuri pentru microîntreprinderi și antreprenori mici

Programul include și modificări pentru microîntreprinderi, printre care stabilirea unei cote unice de impozitare de 1%, în locul sistemului cu două cote. 

„Am gândit-o de la zona strategică până la micul antreprenor (...) să aibă o cotă unică pentru microîntreprindere, să nu mai aibă două cote, să aibă 1% taxare. Practic, am redus taxarea la microîntreprinderi”, a explicat ministrul.

Firmele care au depășit plafonul de 100.000 de euro vor putea reveni la regimul de microîntreprindere, iar veniturile ocazionale din vânzarea unor active, precum mașini sau imobile deținute pe firmă, nu vor mai duce automat la depășirea plafonului. De asemenea, sunt prevăzute ajustări privind contractele individuale de muncă și concediile medicale, pentru ca microîntreprinderile să nu își piardă statutul în situații administrative punctuale.

Domenii prioritare: industrie, minerale critice și tehnologie

Programul va finanța domenii considerate strategice, în special acolo unde România înregistrează deficit comercial ridicat. 

„Acordăm finanţări pentru zona industrială, acolo unde România are o problemă de deficit de balanţă comercială, acolo unde importăm foarte mult şi exportăm foarte puţin. Spre exemplu, în zona de procesare”, a explicat ministrul.

Resursele minerale critice, precum cupru sau grafen, reprezintă un alt domeniu prioritar. „Vorbim de cupru, de grafen, de minerale importante asupra cărora atenţia în lume a devenit mult mai mare”, a afirmat Nazare.

Programul va susține și noile tehnologii și cercetarea-dezvoltarea: „Vorbim de Inteligenţa Artificială, de semiconductori, de această zonă de cercetare care în România nu avea o posibilitate de scalare dinspre accelerator spre business-ul mare. Şi creăm această posibilitate prin această schemă”, a subliniat ministrul.

Alexandru Nazare a mai precizat că schemele de susținere au început din 2026 și se vor derula până în 2032: „Acestea sunt nişte scheme de susţinere care încep din 2026 şi durează până în 2032. În total, toate aceste scheme, până în 2032, totalizează aproximativ 5 miliarde de euro”.

Comenteaza