Recrutare în masă pentru Bosch

Recrutare în masă pentru Bosch
Pe 19 aprilie germanii vor organiza un târg de joburi la Casa de Cultură din Cluj pentru ocuparea a 100 de posturi, a anunţat conducerea companiei.

Grupul caută ingineri cu specializări pentru producţie, cercetare şi dezvoltare, personal din domeniul economic şi administrativ, persoane cu studii medii pentru producţie, tineri cu potenţial, pe care să îi pregătească pentru o viitoare carieră de management.

Evenimentul se va desfăşura între orele 10:00-19:00, la Casa de Cultură a Studenţilor. Târgul este organizat în parteneriat cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă. „Bosch a început angajările încă din octombrie, dar am recrutat personalul de specialitate, care avea nevoie de o perioadă de acomodare şi şcolarizare mai îndelungată, noii angajaţi fiind trimişi la training în mai multe fabrici din Europa. Acum începem recrutările pentru restul poziţiilor. Cluj va deveni pentru Bosch un centru extrem de important. Vom deschide atât un centru de cercetare şi dezvoltare, cât şi o unitate de producţie pentru industria auto, pentru care ştim că vom găsi la Cluj specialişti buni", a declarat Brigitte Eble, director general al Robert Bosch SRL.

Pe lângă posibilitatea de a vorbi faţă în faţă cu personalul de resurse umane al concernului, Bosch va organiza şi discuţii libere şi prezentări în cadrul cărora persoanele interesate pot afla detalii despre activitatea din noua fabrică, despre politicile de personal şi despre munca din diviziile de calitate, cercetare şi dezvoltare sau logistică. În vară, Bosch va termina lucrările de construcţie pentru noua fabrică din Cluj, destinată producţiei şi dezvoltării unităţilor electronice de comandă pentru industria auto. Până la sfârşitul anului, 325 de angajaţi îşi vor desfăşura activitatea aici.

De-a lungul următorilor ani, locaţia urmează să fie extinsă. Într-o primă fază, cea de construcţie, investiţiile planificate se ridică la 77 de milioane de euro. Noul centru va avea o suprafaţă de 38.000 mp. Acesta va face parte din divizia Automotive Electronics, ce produce unităţi electronice de comandă, semiconductori şi senzori pentru industria auto şi alte domenii. Divizia are 17 unităţi de producţie la nivel mondial şi 20.000 de angajaţi. Grupul este reprezentat în România în trei locaţii: Bucureşti - distribuţie de scule electrice, Timişoara - centru de comunicare şi Blaj - producţie pentru tehnică liniară şi industria auto. Numărul de angajaţi ai concernului în România este de 1.400. 

Nokia a dat greş

6.000 de oameni s-au prezentat la Sala Sporturilor în 2007, la prima manifestare de asemenea amploare de la Cluj, târgul de locuri de muncă organizat de AJOFM pentru producătorul de telefoane mobile Nokia. Ei au candidat pentru cele 500 de posturi ale grupului finlandez. Salariile brute oferite pentru muncitorii de la Nokia se situau între 169 şi 238 de euro, la care se adăugau transportul gratuit şi bonurile de masă. În 2011, Nokia şi-a închis atât fabrica din parcul industrial Tetarom III din comuna Jucu, halele fiind preluate de producătorul de electrocasnice De'Longi, cât şi centrul de cercetare de la Cluj, dând afară 3.000 de oameni.

 

Etichete
Comenteaza