Proprietarii din Cluj cer cu aproape 1.000 euro/mp mai mult pe apartamente față de București. Cât costă locuințele din blocurile noi și vechi

Proprietarii din Cluj cer cu aproape 1.000 euro/mp mai mult pe apartamente față de București. Cât costă locuințele din blocurile noi și vechi

În timp ce în București apartametele au un preț mediu/mp cât cele mai accesibile din Cluj-Napoca, orașul de pe someș crește pretențiile, iar prețul e cu aproximativ 1.000 de euro mai mare față de Capitală.

Conform Indicelui Imobiliar.ero, în luna aprilie, preţurile solicitate pentru apartamentele noi şi vechi disponibile spre vânzare la nivel naţional s-au diminuat cu 0,6% faţă de luna anterioară. Valoarea medie de listare pentru o asemenea unitate locativă a ajuns la 1.425 euro pe metru pătrat util (faţă de 1.433 de euro pe metru pătrat la finele lui martie). Evoluţia preţurilor apartamentelor a fost contrastantă în luna aprilie, în nicio altă lună din acest an nefiind oscilaţii atât de diferite.

Proprietarii de apartamente în Cluj au pretenții mai mari la preț

Cluj-Napoca a fost caracterizat, luna trecută, de o evoluţie ascendentă a preţurilor apartamentelor: pretenţiile vânzătorilor s-au majorat, per ansamblu, cu 1%, ajungând la o medie de 2.421 de euro pe metru pătrat util (faţă de 2.396 euro pe metru pătrat la finele lui martie). Valoarea medie a locuinţelor din blocurile vechi a ajuns la 2.400 de euro pe metru pătrat (de la 2.370 de euro pe metru pătrat, reprezentând un plus de 1,3%), în vreme ce pe piaţa rezidenţială nouă a avut loc un avans uşor de 0,1% (de la 2.540 la 2.543 de euro pe metru pătrat).

Proprietarii din Cluj cer mai mult pe apartamente. Cât costă locuințele din blocurile noi și vechi

Sursă: imobiliare.ro

Față de anul trecut, apartamentele vechi s-au scumpit cu 3,6%, în timp ce locuințele din blocurile noi costă cu 0,2% mai puțin.

„Evoluţia preţurilor apartamentelor a fost contrastantă în luna aprilie. În nicio altă lună din acest an nu am remarcat oscilaţii atât de diferite. Pe de o parte, am constatat evoluţii de preţ contrastante între cele două segmente vechi şi nou, cu creşteri de până la 2.2% pe segmentul nou din Timişoara, dar şi între oraşe în cadrul aceluiaşi segment, unde se remarcă scăderile de preţ din Bucureşti în opoziţie cu evoluţia din Cluj-Napoca sau Constanţa. Dinamica pieţelor locale a fost diferită, fapt ce se oglindeşte în evoluţia diferită a preţurilor de la un oraş la altul”, spune Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Capitala, cu circa 1.000 de euro mai ieftină pe metru pătrat față de Cluj

Pe tot parcursul lunii aprilie, apartamentele disponibile spre vânzare în cel mai mare oraş al ţării au cunoscut un uşor declin de -0,5%, de la o medie de 1.507 de euro pe metru pătrat util, până la 1.500 de euro pe metru pătrat. Locuinţele din blocurile vechi s-au depreciat cu 0,7%, de la 1.521 de euro pe metru pătrat la 1.510 de euro pe metru pătrat, în vreme ce media de preţ a unităţilor locative noi a scăzut cu -1,4%, de la 1.452 de euro pe metru pătrat la 1.432 de euro pe metru pătrat.

Comenteaza