Proprietarii clădirilor cu risc seismic, obligați să ia măsuri. Legea a fost promulgată

Proprietarii clădirilor cu risc seismic, obligați să ia măsuri. Legea a fost promulgată
| Foto: arhiva

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care îi obligă pe proprietarii construcţiilor încadrate în clasele de risc seismic să ia măsuri pentru reducerea riscului.

Proiectul adoptat pe 26 iunie de Camera Deputaţilor, cu 273 de voturi "pentru", două "împotrivă" şi patru abţineri a fost promulgat, joi, de şeful statului, anunţă Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat remis presei.

Legea are ca scop eficientizarea administrării locuinţelor, în cazul blocurilor, caselor cu curte comună sau ansamblurilor rezidenţiale.

”Proprietarii construcţiilor, persoane fizice sau juridice, şi asociaţiile de proprietari, precum şi persoanele juridice care au în administrare construcţii încadrate în clasele de risc seismic şi/sau afectate de seisme, sunt obligaţi să ia măsurile prevăzute de lege pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor”, se arată în articolul 32, alineatul (5) al Legii promulgate.

De asemenea, proprietarii sunt obligat să ia măsuri de consolidare şi modernizare a locuinţei, "modernizarea echipamentelor, instalaţiilor şi dotărilor aferente, montarea contoarelor pentru individualizarea consumurilor la nivel de proprietate individuală, reabilitarea termică în scopul creşterii performanţei energetice, precum şi reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei condominiului pentru creşterea calităţii arhitectural-ambientale a acestuia, potrivit prevederilor legale, în condiţiile menţinerii aspectului armonios şi unitar al întregului condominiu, indiferent de natura intervenţiilor", potrivit textului legii.

Legea conţine şi prevederi cu privire la modificarea faţadei clădirilor colective supraetajate.

"În cazul condominiilor de tipul imobilelor colective multietajate, modificarea aspectului faţadei se face numai în mod unitar pe întreg condominiul, indiferent de numărul asociaţiilor de proprietari constituite
pe scări sau tronsoane, în baza unei documentaţii tehnice elaborate în condiţiile legii, de către arhitecţi cu drept de semnătură şi cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, regimul monumentelor istorice şi al zonelor protejate, reabilitare termică pentru creşterea performanţei energetice a clădirilor şi reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei acestora pentru creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor", potrivit sursei citate.

Totodată, proprietarii pot aduce modificări, îmbunătăţiri locuinţei cu autorizarea prealabilă a lucrărilor de construcţii de către administraţia publică.

"Proprietarul poate aduce îmbunătăţiri sau modificări proprietăţii sale individuale, cu respectarea prevederilor legale în vigoare referitoare la autorizarea executării lucrărilor de construcţii de către autoritatea administraţiei publice competente, fără a pune în pericol integritatea structurală a condominiului, rezistenţa mecanică, stabilitatea şi siguranţa clădirii sau a altor proprietăţi individuale, precum şi buna funcţionare a instalaţiilor aferente acestora", se arată la articolul 34 alineatul (2) al Legii.

Actul normativ precizează că modificarea locuinţelor poate fi făcută de proprietari numai dacă "se comunică preşedintelui asociaţiei de proprietari şi organului fiscal local în termen de 30 zile de la încheierea lucrărilor, şi se introduc în cartea tehnică a construcţiei şi în baza de date a asociaţiei, în vederea stabilirii consumurilor corespunzătoare cu noile suprafeţe utile".

Comenteaza