Primul hotline național pentru angajarea femeilor, lansat la Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 14:00
- Economie
- Ascultă știrea

Asociația Solidaritate și Egalitate a lansat la Cluj-Napoca primul hotline național dedicat femeilor care vor să muncească sau să își găsească un loc de muncă mai bun. Hotline-ul este gratuit, disponibil de luni până vineri între orele 09:00 și 18:00 și a fost dezvoltat în parteneriat cu Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU).
Funcționează simplu și eficient: doamnele sună în call-center, un agent le preia datele, iar în aceeași zi un recrutor le contactează pentru a programa o întâlnire. Ulterior, beneficiază de consultanță personalizată pentru adaptarea CV-ului și recomandări concrete. După această etapă, CV-ul este direcționat către adresa cv@afsru.ro și trimis tuturor membrilor AFSRU, care pot implica persoana în proiectele aflate în derulare – crescând șansele reale de a găsi un loc de muncă potrivit.
„Aproape jumătate dintre femeile adulte din România nu sunt prezente pe piața muncii, comparativ cu doar 25% dintre bărbați. Pentru a reduce acest decalaj, am venit la Cluj cu soluții concrete. Hotline-ul #WeAreHalf le oferă femeilor consiliere gratuită și oportunități reale de muncă. Este încă un pas pentru independența lor economică și pentru a-și descoperi puterea”, a spus Mihaela Raluca Tudor, fondatoarea Asociației Solidaritate și Egalitate și CEO TUDOR Communications.
Ateliere și consiliere practică la Cluj
Lansarea hotline-ului a avut loc în cadrul Caravanei Naționale a Egalității #WeAreHalf, ediția Cluj-Napoca, desfășurată în 23 septembrie, unde zeci de participante au luat parte la ateliere, seminarii și discuții despre integrarea pe piața muncii. Workshopul interactiv „ABC-ul angajării”, susținut de Mădălina Marincaș din partea ASFRU, a oferit recomandări practice atât pentru femeile aflate în căutarea unui loc de muncă, cât și pentru angajatori.
Evenimentele au debutat cu un curs vocațional pentru copii, organizat împreună cu Bakery School, inițiativa Gabrielei Bereș, General Manager Puratos Europa Centrală și de Est, companie care susține activ responsabilitatea socială și dezvoltarea comunităților în care activează. „Aceste proiecte sociale sunt esențiale pentru Puratos, pentru că ne permit să contribuim direct la viitorul copiilor și al tinerilor din medii defavorizate. Bakery School este un proiect de suflet pentru noi și pentru mine personal. Îi ajutăm pe copii să aibă o meserie și o șansă reală la un viitor sigur”, a spus Gabriela Bereș.
La curs au participat 19 elevi de clasa a XI-a, viitori patiseri.
Forumul liderilor și susținerea antreprenoriatului feminin
Forumul de leadership și inspirație organizat în aceeași zi a adunat peste 110 participanți – reprezentanți ai autorităților publice locale, antreprenori și lideri din business. „De peste 20 de ani susținem antreprenoriatul feminin local, iar acum, prin mișcarea #WeAreHalf, putem să-l ducem în toată țara și să consolidăm leadership-ul feminin la nivel național”, a declarat Mihaela Rus, președinta Asociației Femeilor de afaceri (AFA) Cluj și CEO Vitrina Advertising.
După Cluj-Napoca, Caravana Națională a Egalității va ajunge anul acesta la Brașov, Sibiu, Iași și București. În ultimii doi ani și jumătate, mișcarea #WeAreHalf a reunit peste 3.000 de femei din toată țara, prin zeci de evenimente, expoziții, campanii și sesiuni de mentorat dedicate egalității și leadershipului feminin.