Piaţa locuinţelor noi, revenire spectaculoasă

Piaţa locuinţelor noi, revenire spectaculoasă

Piaţa locuinţelor noi a avut, în ultimul trimestru din 2020, o revenire spectaculoasă, cu o creştere semnificativă a activităţii de tranzacţionare înregistrată în perioada octombrie-decembrie, potrivit unui comunicat de presă al unei companii de profil.

Mai mult decât atât, pe tot parcursul anului, atât activitatea de dezvoltare, cât şi cea de tranzacţionare au înregistrat un avans faţă de anul anterior.

"Motorul performanţei pieţei a fost transformarea caselor într-un spaţiu multidimensional. Cumpărătorii au fost mai determinaţi să îşi securizeze locuinţe în dorinţa de a-şi creşte confortul, fie prin înlocuirea spaţiilor pe care le deţineau deja cu unele mai bune, fie prin cumpărarea primei locuinţe", a declarat Andreea Hamza, senior director Living Department JLL România.

În termeni de livrări, per total, anul 2020 a perfomat foarte bine având în vedere starea de nesiguranţă determinată de pandemie în special în al doilea trimestru. Astfel, în 2020 au fost livrate aproximativ 10.000 de unităţi noi în Bucureşti şi 3.600 de unităţi în Ilfov. Dintre acestea, în trimestrul IV din 2020 au fost construite 3.900 de locuinţe noi în Bucureşti şi 1.060 în Ilfov.

În comunicat se menţionează că există proiecte care ar fi trebuit livrate în 2020, dar care au fost amânate pentru prima jumătate a acestui an sau chiar pentru anul viitor, în condiţiile în care restricţiile impuse au dus atât la încetinirea activităţii pe majoritatea şantierelor, cât şi la îngreunarea procesului decizional în a doua jumătate a anului 2020.

Conform sursei citate, nu au existat însă proiecte majore pentru care dezvoltatorii să fi anulat complet planurile de investiţii, astfel că în a doua jumătate a anului a fost consemnată o creştere a activităţii de construcţii, în condiţiile în care au fost lansate noi faze ale unor proiecte începute, pe fondul evoluţiei surprinzător de bune a vânzărilor.

Pentru 2021 compania menţionează că se aşteaptă la un nivel chiar mai mare al livrărilor, ceea ce indică rezilienţa pieţei rezidenţiale la situaţia actuală.

În ultimul trimestru din 2020, cererea de locuinţe noi a fost de circa 9.000 de unităţi în Bucureşti şi 1.700 în Ilfov, presupunând că 60% din tranzacţiile din Bucureşti şi 90% din Ilfov, înregistrate oficial la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, au fost cu unităţi noi. Aceasta reprezintă o creştere cu 69% comparativ cu T3 şi de 33,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pentru tot anul, în Bucureşti numărul tranzacţiilor cu locuinţe noi a fost de circa 22.300, în timp ce în Ilfov au fost parafate 5.800 de contracte, pe baza prezumţiilor amintite mai sus. Faţă de 2019, a fost consemnată o creştere de 4,5%.

Compania precizează că, în ceea ce priveşte preţurile, 2020 a marcat o creştere de 3,5%, fiind al cincilea an consecutiv de creştere.

"Pentru 2021 ne-am fi aşteptat la o creştere moderată a preţurilor, însă amânarea măsurii de majorare a nivelului maxim de preţ pentru care se aplică TVA de 5%, ne-a făcut să devenim mai rezervaţi în ceea ce priveşte previziunile. De aceea, ne aşteptăm ca preţurile să rămână stabile sau chiar să crească uşor în 2021, urmând tendinţa din 2020", a adăugat Andreea Hamza.

Preţurile au înregistrat o creştere de 1,9% în T4 comparativ cu T3, ajungând la o medie de 1.465 euro/mp. După două trimestre consecutive în care s-a înregistrat o scădere uşoară a preţurilor, de sub 1%, creşterea din ultimul trimestru este un semn clar că piaţa rezidenţială nu a fost afectată serios de pandemia Covid-19. Mai mult decât atât, creşterea preţurilor din T4 pare să compenseze scăderile din trimestrele anterioare, confirmând stabilitatea pieţei rezidenţiale.

Comenteaza