Piaţa de birouri a Clujului: vânzări, închirieri, relocări

Piaţa de birouri a Clujului: vânzări, închirieri, relocări
Proprietarii de clădiri cer de la câteva sute de mii la peste 2 milioane de euro pentru imobile din zone industriale. Spaţiile din cele mai mari complexe sunt scoase la închiriere.

Clujul intră cu spaţii din zone periferice într-un clasament al celor mai scumpe imobile office scoase la vânzare în capitală şi în oraşele secundare, pe portalul specializat Spatiicomerciale.ro. În afară de marile ansambluri în lucru aici, în zona centrală se pregătesc de lansare şi câteva imobile de birouri de mai mici dimensiuni, iar altele îşi schimbă chiriaşii.

În Cluj-Napoca, o clădire de 2.600 mp din cartierul Iris poate fi achiziţionată cu 2,38 milioane de euro şi e cea mai scumpă dintre proprietăţile din Cluj listate cu preţ de vânzare pe Spatiicomerciale.ro. A fost construită în 2006, pe structura parter şi un etaj, şi beneficiază de 60 de locuri de parcare. Preţul de închiriere se ridică la 20.000 de euro pe lună. A doua proprietate menţionată în studiul Spatiicomerciale.ro este amplasată în apropierea Pieţei 1 Mai. Clădirea de 1.700 mp are preţul cerut de 1,73 milioane de euro. Imobilul a fost renovat integral acum patru ani, fiind compartimentat ca spaţiu deschis pe fiecare nivel (parter şi două etaje). În curte sunt disponibile 60 de locuri de parcare. Cele mai mari ansambluri de birouri aflate în lucru sunt scoase pe piaţă pentru închiriere: Cluj Business Center, The Office, Liberty Technology Park. Preţurile ajung la 12-13 euro/mp.

Oferta nouă de birouri include şi imobile de mai mici dimensiuni. Dezvoltatorii clădirii aflate în construcţie peste vestigiile din zona Pieţei Muzeului şi a parcului I. L. Caragiale din Cluj-Napoca au estimat că imobilul va fi livrat în toamna acestui an. Imobil multifuncţional pentru comerţ, servicii şi spaţiu expoziţional are subsol, parter, două etaje şi mansardă. Lucrările au început de anul trecut, iar clădirea va avea un spaţiul comercial (servicii) la parter cu o suprafaţă de 450 mp şi birouri la nivelurile superioare pe 1.500 mp. Pe Calea Dorobanţilor, înainte de final de an, dezvoltatorul Drusal termină lucrările la o clădire cu 3.000 mp de spaţii de birouri, potrivit datelor agenţiei care reprezintă pe piaţă imobilul.

Birourile vor fi amenajate într-o clădire cu parter şi cinci etaje, adică 3.000 mp, iar ansamblul include şi o componentă rezidenţială, cu 90 de apartamente. Mişcări pe piaţă au loc şi în clădirile existente. Anul trecut, grupul de tehnologia informaţiei EBS România anunţa că se mută în clădirea albastră de pe str. G. Bariţiu nr. 1 a Băncii Transilvania (BT). Grupul financiar a finalizat în această primă jumătate de an noul său centru din parcul industrial Tetarom, cu un centru de date şi o clădire de birouri. „În cadrul clădirii BT de pe str. G. Bariţiu nr.1 banca are o agenţie şi, la aceeaşi adresă, are sediul una dintre subsidiarele grupului financiar BT, şi anume BT Leasing. Restul spaţiilor sunt închiriate", au transmis reprezentanţii băncii.

Situaţia în ţară

În Bucureşti, primul loc în top este ocupat de o clădire de birouri din zona Ghencea, cu un preţ cerut de 12,5 de milioane de euro, potrivit Spatiicomerciale.ro. Imobilul are o suprafaţă utilă închiriabilă de 11.000 mp, distribuită pe parter şi şapte etaje; acestora li se adaugă două nivele de parcare subterană, cu o capacitate de 100 de locuri. Tariful de închiriere practicat este de 9 euro/mp pe lună. Cea mai scumpă clădire de birouri din Braşov listată pe SpatiiComerciale.ro (4.200 mp) are un preţ de 5 milioane de euro. În Timişoara, zona Simion Bărnuţiu, un imobil de 2.800 mp are un preţ solicitat de 1,8 milioane de euro.

 

Etichete
Comenteaza