Piața cărnii, în creștere: profit dublu față de acum 5 ani

Piața cărnii, în creștere: profit dublu față de acum 5 ani

Sărbătorile pascale surprind piața cărnii în cel mai bun an din 2012 și până în prezent. Afacerile ar putea depăşi în acest an nivelul de 34 miliarde de lei, pe fondul creşterii consumului, dar şi ca urmare a evoluţiei semnificative a preţurilor.

Faţă de 2012, când piaţa cărnii raporta afaceri de 32,9 miliarde de lei, business-ul nu a crescut semnificativ (33,6 miliarde lei în 2017), dovadă că industria a ajuns deja la maturitate.

"Avansul de 2,2% din intervalul analizat de KeysFin trebuie pus însă în oglindă cu evoluţia profitabilităţii din acest sector, care înregistrează un rezultat remarcabil. În ultimii 5 ani, profitul net al companiilor din piaţa cărnii a crescut cu 115,9%, de la 901,4 milioane de lei în 2012 la 1,94 miliarde lei în 2017. În acest an, profitul sectorului ar urma să treacă de 2,21 miliarde de lei", afirmă experţii  KeysFin.

Rezultatul net raportat de companii a trecut de la o pierdere de 16,4 milioane de lei în 2012 la un plus de 838 milioane de lei în 2016, ultimul an pentru care există, în prezent, date complete la Ministerul Finanţelor.

Potrivit experţilor de la KeysFin, evoluţia susţinută trebuie pusă pe seama investiţiilor masive din acest sector.

"Ultimii 5 ani au adus investiţii semnificative pe întregul lanţ de producţie, de la creşterea animalelor la comerţ. Problemele cu pesta porcină, cu exporturile, alături de semnalul semnificativ dat de criza economică au impulsionat firmele din domeniu să îşi reorganizeze liniile de producţie, astfel că întregul lanţ economic s-a eficientizat, iar calitatea şi oferta de produse au crescut semnificativ", afirmă cei de la KeysFin.

Datele arată, pe de altă parte, că din 2016 se observă o tendinţă uşoară de scădere a numărului de angajaţi, evoluţia fiind generată de eficientizarea schemei de personal şi mai ales de tehnologizarea proceselor de producţie.

Potrivit datelor companiei, în piaţa cărnii activează în jur de 9.500 de firme, cele mai multe în sectorul creşterii animalelor (5.777 în 2016), în timp ce sectorul de producţie sunt prezente puţin peste 1.000 de firme. Restul reprezintă firmele din comerţul cu ridicata şi amănuntul.

Producătorii de carne înregistrează cea mai mare parte din cifra de afaceri a sectorului, de 13 miliarde de lei în 2016. Creşterea animalelor a generat în anul de referinţă un business de 11,4 miliarde de lei, în timp ce retailul a raportat afaceri de 7,7 miliarde de lei.

Piaţa cărnii a trecut, în ultimii ani, printr-un proces de maturizare şi consolidare. Pe fondul investiţiilor semnificative, gama de produse a crescut, iar calitatea acestora a evoluat semnificativ.

"Într-o piaţă în care trendul vânzărilor era dat în primul rând de preţ, comportamentul de consum a început să se schimbe. Din discuţiile avute cu jucătorii din piaţă, am sesizat că românii au început să mizeze mai mult pe calitate. Este un trend în formare, însă cu valenţe extrem de pozitive. De la parizerul no-name, aflat în topul vânzărilor în trecut, clienţii şi-au reorientat consumul către produse mai sănătoase. Trendul Healthy, fără E-uri, aditivi etc a atras un număr tot mai mare de clienţi, iar producătorii şi importatorii au urmat această direcţie. Românii au început să aleagă carnea şi mezelurile de calitate", au mai spus experţii KeysFin.

Aceştia consideră anul 2018 un an semnificativ pentru piaţa cărnii. Focusul investitorilor se va muta, în mare parte, pe exporturi. Pe plan intern, principala provocare o va reprezenta inflaţia, creşterea preţurilor urmând să influenţeze într-o proporţie semnificativă evoluţia vânzărilor.

"Apetitul pentru consum, pe fondul creşterilor salariale, va compensa în mare parte dinamica preţurilor, stimulând, totodată, diversificarea gamei de produse. Investitorii vor insista tot mai mult pe optimizarea formatelor de comercializare şi, mai ales, pe promovare, investiţiile în publicitate anunţându-se a fi peste cele din anul precedent", au precizat experţii KeysFin.

Comenteaza