Peste 100 de firme din Cluj au intrat în insolveță după primele 5 luni din 2023. Cum stă județul față de anul trecut

Peste 100 de firme din Cluj au intrat în insolveță după primele 5 luni din 2023. Cum stă județul față de anul trecut

În ianuarie-mai 2023 a scăzut numărul firmelor din județul Cluj intrate în insolvență față de aceeași perioadă a anului trecut.

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a scăzut cu 0,11% în primele cinci luni din 2023, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 2.805 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), transmite agerpres.ro.

Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 582, în creştere cu 16,63% faţă de perioada ianuarie-mai 2022.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor, cu 208 insolvenţe (minus 14,05%), Cluj - 157 (minus 15,59%), Iaşi - 129 (plus 30,30%) şi Timiş - 128 (minus 8,57%).

Cele mai puţin insolvenţe s-au consemnat în judeţele Botoşani - 9 (minus 30,77%), Covasna - 13 (la fel ca în primele cinci luni din 2022) şi Harghita - 13 (plus 44,44%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 778 (plus 7,02% comparativ cu primele cinci luni din 2022), construcţii - 556 (plus 0,91%) şi industria prelucrătoare - 312 (minus 7,96%), potrivit agerpres.ro.

Comenteaza