Oros vrea să trimită în acest an cinci ataşaţi agricoli în zone mai interesante pentru agricultura românească

Oros vrea să trimită în acest an cinci ataşaţi agricoli în zone mai interesante pentru agricultura românească

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a anunţat că anul acesta va trimite cinci ataşaţi agricoli "în zone mai interesante pentru agricultura românească", primele ţări vizate fiind cele în care România are un volum mai mare la export.

"Avem un proiect şi am început discuţiile cu Ministerul Afacerilor Externe, să trimitem anul acesta cinci ataşaţi agricoli în zone mai interesante pentru agricultura românească, în primul rând în zona Golfului. E un proiect mai vechi, dar anul acesta chiar o să-l facem - am prins bani în buget pentru cinci ataşaţi.

În primul rând aş vrea să mergem spre ţările terţe pentru că volumul mai mare de export noi acolo l-am avut, inclusiv pe animale vii", a spus ministrul Agriculturii, fără a oferi detalii despre sumele alocate în buget pentru acest proiect.

Proiectul privind înfiinţarea ataşaţilor agricoli a apărut pentru prima dată în spaţiul public în mandatul lui Dacian Cioloş în anii 2008-2009, dar a fost susţinut şi în perioada în care la conducerea ministerului au fost Daniel Constantin şi Achim Irimescu.

În 2016, Irimescu anunţa alocarea unei sume de 500.000 de euro de la buget pentru 12 ataşaţi agricoli, ţările vizate atunci fiind Spania, Germania, Turcia, SUA, China, Rusia, Republica Moldova, Iordania, Egipt şi Israel.

Decizia de a trimite ataşaţi agricoli în anumite ţări viza creşterea exporturilor de produse agroalimentare româneşti şi promovarea acestora pe noi pieţe, în contextul menţinerii deficitului în comerţul cu produse agroalimentare.

România a înregistrat în 2018 un deficit de 1,1 miliarde de euro în comerţul cu produse agroalimentare, în creştere cu 35,1% faţă de 2017, când a consemnat 853 de milioane. Potrivit ultimelor date prezentate de MADR, în 2019, până la finele lunii noiembrie, s-a înregistrat un deficit în comerţul cu produse agroalimentare de 988 de milioane. 

loading...
Comenteaza