Oradea și-a făcut pasaj cu giratoriu spre Cluj

Oradea și-a făcut pasaj cu giratoriu spre Cluj

Municipiul Oradea va avea conexiuni, în zona noului său pasaj suprateran, recent dat în folosință,  spre Cluj-Napoca, dar și spre granița cu Ungaria.

Compania austriacă Porr Construct a finalizat pasajul suprateran de pe şoseaua de centură din Oradea, investiţie de 6,4 milioane euro, fără taxa pe valoarea adăugată, demarată în 2019. Pasajul s-a executat de-a lungul drumului de centură, de o parte şi de alta a str. Universităţii, are deschideri de 24 m şi o lungime de 72 m.

Pasajul are două benzi de circulaţie pe sens, lăţimea părţii carosabile fiind de 14 m. Sensul giratoriu va avea cinci ramuri: Borş, Cluj, str. Universităţii, str. Ogorului şi strada nouă de acces la Piaţa 100. Pe sub pasaj, la capătul dinspre Cartierul Europa, a fost realizată o trecere pentru pietoni / pasaj pietonal cu lăţimea de 4 m, la care urmează să se execute lucrările de finisare.

Austriecii lucrează în România la proiecte publice de infrastructură, lucrările private reprezentând doar o mică parte din portofoliul companiei. Printre proiectele publice se numără lotul 1 al Autostrăzii Sibiu – Piteşti (130 milioane de euro), lucrări în judeţele Timiş, Arad şi Bihor, reabilitarea unor piste din cadrul Aeroportului Henri Coandă (30 de milioane de euro).

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Software .