O fabrică din Cluj cu o istorie de 141 de ani, salvată în ultimul moment. Eroare financiară, descoperită de acționari

O fabrică din Cluj cu o istorie de 141 de ani, salvată în ultimul moment. Eroare financiară, descoperită de acționari
| Foto: armatura.ro

O veche fabrică din Cluj nu va mai fi dizolvată și lichidată.

Una dintre cele mai vechi companii românești, Armătura S.A. Cluj-Napoca, specializată în producția de armături pentru instalații termice și de alimentare cu apă și gaz, nu va mai fi dizolvată și lichidată. 

Acționarii au revenit asupra hotărârii luate în iunie, după ce au constatat că motivul invocat pentru închiderea societății fusese eronat. 

Decizia inițială

În adunarea acționarilor din 24 iunie, grupul austriac Herz Armaturen, care controlează 86% din Armătura, a decis dizolvarea și lichidarea societății, precum și suspendarea de la tranzacționare a acțiunilor pe Bursa de Valori București. Argumentul: activul net scăzuse sub jumătate din valoarea capitalului social, iar societatea nu își mai putea realiza obiectul de activitate.

Raportul auditorului Noa Tax Advisors arăta că activul net coborâse în 2024 la 6,9 milioane de lei, sub pragul de 50% din capitalul social subscris și vărsat, de 18,1 milioane de lei, scrie bursa.ro

Eroarea descoperită

Ulterior, raportul anual al companiei pentru 2024 a indicat că, de fapt, capitalul social este de doar 4 milioane de lei. Prin urmare, condiția legală privind diminuarea activului net sub jumătate din capital nu era îndeplinită.

Conducerea Armătura a explicat că cifra de 18,1 milioane de lei provenea dintr-o eroare de traducere între versiunile în română și engleză ale raportului Noa Tax Advisors. Această greșeală nu a fost observată înainte ca hotărârea AGEA să fie adoptată, iar pe 21 iulie, BVB a suspendat tranzacționarea acțiunilor.

Decizia finală

După identificarea erorii, Herz Armaturen a revocat hotărârea din iunie, respingând dizolvarea și lichidarea. În consecință, tranzacționarea acțiunilor Armătura va fi reluată, conform reglementărilor BVB.

Armătura Cluj, istorie de 141 de ani

În anul 1884 a fost fondată prima companie producătoare de articole de robinetărie din România. Oferta de atunci o reprezentau armăturile pentru gaz, apă, abur.

În 1934, după mari eforturi de dezvoltare, a venit cu o inovaţie mondială în domeniu şi anume robinetul cu închidere prin bilă, pentru care a primit Brevetul Regal de Invenţie. Armătura a continuat să fie singurul producător de armături pentru instalaţii sanitare din România, între anii 1949-1960, iar începând cu anul 1970 compania a trecut graniţele către America, Asia şi Europa.

În 1996 a incheiat procesul de privatizare, fiind in prezent societate comercială cu capital integral privat. În 2005 a fost preluată de firma austriacă Herz. În 2012 Armătura avea acţionariat mixt, dar deţinută în proporţie de peste 50% de către grupurile austriace Herz Armaturen (32%) şi Tridelta Gruppe (17%), alături de fondul de investiţii american Broadhurst Ltd. (7%).

Comenteaza