O companie din Big 4 va face angajări dintre absolvenţii de Cluj

O companie din Big 4 va face angajări dintre absolvenţii de Cluj
EY România a deschis campania de recrutare de juniori, prin care va angaja 80 de tineri absolvenţi în birourile companiei din Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Bucureşti. Compania caută să angajeze studenţi în an terminal al studiilor universitare şi de masterat sau absolvenţi din domeniile economic şi tehnic.

„Dorim să identificăm şi să aducem alături de noi pe cei mai talentaţi şi ambiţioşi tineri care părăsesc băncile universităţilor anul acesta. Iar atunci când alegi dintre cei mai buni, diferenţa o face de cele mai multe ori, nu nivelul de cunoştinţe şi abilităţi care este relativ acelaşi, ci atitudinea faţă de viaţă în general, motivaţia pentru care şi-au ales această profesie şi viitorul la care ei aspiră”, explică Andreea Mihnea, director de resurse Umane la EY România.
 
Candidaţii vor interacţiona direct cu specialiştii şi cu echipa de recrutare în cadrul unor evenimente în sediul EY, în universităţi şi târguri de job-uri din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, Chişinău. Ei vor putea viziona descrieri video ale posturilor disponibile şi vor putea cunoaşte viaţa din cadrul companiei prin noul blog dedicat tinerilor absolvenţi sau prin pagina de Instagram ce va fi lansată în curând.
 
Cei care vor fi selectaţi în primăvară îşi vor începe activitatea în septembrie, când se vor alătura celor peste 650 angajaţi care fac parte din echipa EY, în cinci birouri din ţară şi din Republica Moldova.

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 212.000 de angajaţi în 150 de ţări şi venituri de 28,7 miliarde de dolari în anul fiscal 2015. Ernst & Young a fost creată în 1989 prin fuziunea companiilor Arthur Young și Ernst & Whinney.

Comenteaza