MOL Cluj, finanțată de UE să creeze o rețea europeană de încărcare a mașinilor electrice

MOL Cluj, finanțată de UE să creeze o rețea europeană de încărcare a mașinilor electrice
"Petroliștii" de la MOL s-au obligat să instaleze 21 de stații de încărcare rapidă

Compania petrolieră MOL România Petroleum Products Cluj a fost inclusă într-un consorțiu care vizează formarea unei rețele de stații de încărcare care să permită circulația cu mașini electrice în șase state din Europa Centrală și de Est.

Proiectul NEXT-E, cofinanţat din fonduri europene prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF), prevede ca E.ON Energie România (EER) să instaleze 19 unităţi de încărcare rapidă, alte 21 revenind MOL. Până acum, prin intermediul stațiilor NEXT-E instalate de E.ON, posesorii de autovehicule electrice sau hibrid au utilizat 46.000 kWh de energie electrică și au parcurs 310.000 km.

EER a finalizat instalarea celor 19 stații, ultima fiind pusă în funcțiune la Lugoj. Timpul mediu de încărcare a unei maşini electrice este de 40 de minute pentru 80% din baterie. Staţiile sunt integrate într-un sistem de monitorizare şi gestionare a sesiunilor de încărcare.

NEXT-E va include șase ţări, iar 40 de staţii de încărcare electrică din totalul de 252 vor fi instalate în România, pe rutele Suceava - Bacău - Călărași, Constanţa - Bucureşti - Timişoara şi Iaşi – Târgu-Mureş - Alba Iulia. Prin integrarea stațiilor din țara noastră pe platforma interoperabilă Hubject, orice vehicul electric va putea fi condus de la graniţa cehă la Marea Adriatică sau la Marea Neagră.

Utilizatorii îşi vor putea încărca maşinile în toate staţiile de încărcare NEXT-E, determinând astfel o creştere extinsă a mobilităţii clienţilor de e-mobilitate din ţările incluse. Proiectul a fost selectat de Comisia Europeană pentru cofinanţare prin intermediul CEF. Consorţiul NEXT-E va primi 18,8 milioane de euro, cea mai mare finanţare CEF acordată unui proiect privind vehiculele electrice.

Vor fi instalate 222 de staţii de încărcare rapidă multistandard (50 kW) şi 30 de încărcare ultrarapidă (150-350 kW). Călătoria pe distanţe lungi, bazată 100% pe electricitate, va fi posibilă în şase state, cu legături către ţările vecine.

Consorţiul este format din E.ON din Slovacia, Cehia, Ungaria, România, MOL (şase ţări participante), Hrvatska Elektroprivreda (Croaţia), Petrol (Slovenia, Croaţia), Nissan, BMW. NEXT-E va fi conectată cu reţeaua de staţii de încărcare electrice din Europa de Vest.

Comenteaza