Ministrul Mediului a anunțat că sistemul garanţie-returnare va putea "începe cu adevărat la 30 noiembrie"

Ministrul Mediului a anunțat că sistemul garanţie-returnare va putea "începe cu adevărat la 30 noiembrie"

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că Guvernul a aprobat, joi, completarea în totalitate a cadrului legal pentru a putea cu adevărat începe sistemul garanţie - returnare la data de 30 noiembrie.

Potrivit acestuia este vorba despre o ordonanţă de urgenţă privind gestionarea eficientă a deşeurilor şi o hotărâre de guvern referitoare la sistemul de garanţie - returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile.

"A fost finalizat în totalitate cadrul legal pentru a putea începe cu adevărat sistemul garanţie - returnare la 30 noiembrie. Cu alte cuvinte, toţi românii vor putea să contribuie la viitoarea ţară a reciclării pe care vrem să o clădim. Aceştia îşi vor putea duce ambalajele goale la orice market, la orice magazin din România, pentru a putea recupera garanţia acestora. (...) În 14 septembrie, am anunţat că nu vom amâna din nou sistemul garanţie - returnare, am promis că mă voi întâlni, ori de câte ori este nevoie, cu toţi actorii impactaţi de acest sistem. De atunci am avut întâlniri aproape zilnice cu producătorii, cu retailerii, cu producătorii de echipamente, de servicii publice. Ne-am aşezat la masă şi am definitivat cadrul legislativ pe care astăzi l-am adoptat în şedinţa de Guvern", a precizat Mircea Fechet, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, la finalul şedinţei executivului, potrivit Agerpres.

Ministrul a dat asigurări că sistemul de garanţie - returnare pentru ambalaje va intra în funcţiune peste 28 de zile.

"Am clarificat anumite aspecte care ţin de detalii minore, cum ar fi modalitatea în care la raft este evidenţiat costul garanţiei, faptul că ambalajele se returnează oriunde în ţară. De asemenea, un lucru important pe care l-aş menţiona: am impus penalităţi pentru compania RetuRO în situaţia în care nu îşi îndeplineşte ţintele foarte ambiţioase pe care le-am menţionat în legislaţie, va fi penalizată ca orice altă primărie, ca orice alt salubrist, pentru că aşa este şi firesc să se întâmple", a spus Fechet.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .