Marile companii auto deschid masterate în serie la Cluj

Marile companii auto deschid masterate în serie la Cluj
Porsche Engineering România (PER) și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) au lansat un un program de masterat, tehnici avansate în ingineria autovehiculelor. Mai multe companii din domeniu, precum Bosch sau Renault, mizează pe parteneriate cu universităţile, arătându-se dispuse să ofere finanţare, logistică şi specialişti pentru formarea potenţialilor angajaţi.

Noul masterat este derulat în cadrul parteneriatului dintre PER şi departamentul autovehicule rutiere şi transporturi al UTCN. Obiectivul programului de masterat, cu o durată de doi ani, este de a pregăti 25 de studenţi pentru o carieră în cercetare şi dezvoltare în industria auto.
 
„Prin acest masterat ne putem aduce contribuţia la dezvoltarea mediului educaţional în domeniul ingineriei auto din Cluj. Noul program a fost gândit astfel încât să pregătească studenţii pentru provocările reale din domeniul ingineriei autovehiculelor, prin facilitarea accesului la know-how-ul şi la experienţa inginerilor noştri. Programul este conceput astfel încât să facă în permanenţă conexiuni între teorie şi practică, incluzând cursuri obligatorii, laboratoare practice şi activităţi extracurriculare. 
 
Studenţii vor dobândi cunoştinţe în domeniul componentelor electronice, al arhitecturii vehiculului, al unităţilor de control şi în ceea ce priveşte dezvoltarea de software şi funcţii noi pentru automobil, dar cel mai important este că vor avea oportunitatea să le aplice în cadrul a diferite sesiuni de testare şi simulare, în timpul cărora vor beneficia de sprijinul specialiştilor Porsche Engineering din Cluj şi din Germania”, a declarat Marius Mihailovici, general manager al PER.
 
Curriculumul programului, dezvoltat împreună cu profesorii UTCN, acoperă teme legate de vehiculele convenţionale cu combustie, hibride şi electrice. Sesiunile practice şi laboratoarele se vor desfăşura atât la sediul PER, cât şi la UTCN. Admiterea la programul de masterat constă într-un interviu cu profesori ai UTCN, în timp ce lucrările de disertaţie sunt coordonate de PER şi de Porsche Engineering Germania.

Compania va oferi şi 10 burse studenţilor cu cele mai bune rezultate. PER este deţinută integral de Porsche Engineering Group, fiind parte integrantă a reţelei globale cu subsidiare în Weissach, Bietigheim-Bissingen, Wolfsburg, Leipzig (Germania), Shanghai (China), Cluj-Napoca (România), Nardo (Italia). Porsche Engineering are deja la Cluj un centru informatic axat pe transformarea digitală a automobilului în care vor lucra sute de specialiști. 

Tentaţi de universităţile clujene
 
Un masterat aflat deja la a doua generaţie este cel de inginerie electrică de la UTCN, în parteneriat cu Bosch și cu Renault. Activitatea de cercetare este derulată la centrele Bosch din Jucu, Renault din București și Titu, oferind masteranzilor oportunitatea de a lucra efectiv la proiecte aplicative. Dacă optează pentru Bosch, sunt angrenați în electronică de putere și sisteme electromecanice în aplicații auto, iar la Renault, în sisteme de mobilitate avansată. Bosch a creat un centru de cercetare la Cluj-Napoca, fiind în căutare de ingineri şi de programatori. 
 
La Universitatea Babeș-Bolyai a demarat din acest an un masterat în informatică, de data aceasta în limba germană, creat prin parteneriate cu companiile Porsche AG, MHP Consulting și NTT DATA România. „Învăţământul în România este mai mult aplecat către partea teoretică, noi am considerat că trebuie să punem accent pe practică. Avem internshipuri, stagii de pregătire practică pentru ca  studenţii să realizeze din prima zi ceea ce înseamnă viaţa de zi cu zi într-o mare companie. Am derulat astfel de parteneriate în alte ţări, în România este primul de acest gen”, a precizat Oliver Oswald, director general al MHP Consulting.
 
Programa de studiu este sincronizată cu cele similare ale universităţilor din Germania, cu respectarea tuturor standardelor de calitate. Implicarea companiilor partenere constă în sprijin financiar acordat programului de studiu informatică în limba germană în perioada 2017-2020, dar şi în consultanţă oferită de specialişti în domeniu.

Comenteaza