Lipsa zăpezii ar putea compromite producţia agricolă în 2020

Lipsa zăpezii ar putea compromite producţia agricolă în 2020

Lipsa zăpezii din iarnă şi temperaturile ridicate pentru acest anotimp au avut un impact negativ asupra culturilor de cereale şi oleaginoase însămânţate în toamna anului 2019, astfel că în unele zone ale ţării grâul tinde să se usuce. 

Fermierii spun că este criză severă de apă, scrie Ziarul Financiar. Rapiţa are, de asemenea, nevoie de apă, iar fiermierii spun că numai zăpada mai poate resuscita culturile. „În momentul de faţă este criză severă de apă. Din 1990, de când fac agricultură, nu am mai întâlnit un astfel de an. Este anormal ce se întâmplă, iar în următoarea săptămână vor fi 16-17 grade Celsius. Dacă nu ninge nici în februarie, producţiile se vor reduce drastic“, a spus fermierul Marian Iordache, din judeţul Giurgiu, pentru Ziarul Financiar.

El deţine compania Agro Total SRL şi cultivă 340 de hectare cu năut, dar şi câteva sute cu grâu, rapiţă şi porumb. În 2018, compania a avut o cifră de afaceri de 6 milioane de lei şi un profit de 1 milion de lei, arată cele mai recente date de la Ministerul de Finanţe.

Fermierul susţine că „sunt porţiuni de grâu care tind să se usuce“, iar dacă nu ninge sau nu plouă în următoarele două săptămâni, culturile de rapiţă şi de grâu ar putea fi distruse complet. „În sud este nevoie de 100 de litri de apă, iar dacă nu plouă într-o lună, nu ştiu dacă vom mai putea salva recolta.“

„Tehnologia pentru cultura mare în sudul României este Bunul Dumnezeu. Culturile vor mai rezista cu roua de dimineaţă încă aproximativ o lună, însă până la sfârşitul lui februarie avem nevoie de apă, pentru a ţine producţiile la un nivel rezonabil“, a mai spus fermierul.

De altfel, Daniel Cheţa, un fermier de 25 de ani din judeţul Cluj care cultivă cereale şi oleaginoase şi produce seminţe şi furaje prin intermediul cooperativei Izvorul Fizeşului din Cătina, spune că rezerva de apă din sol e limitată şi acest lucru se simte şi în zona Transilvaniei.

„Rezerva de apă din sol este mică, dar se poate reface. Îngheţurile urmate de dezgheţuri nu sunt bune. Ar fi prea bine dacă ar ninge, pentru că luna februarie este critică pentru cereale şi oleaginoase“, a spus Daniel Cheţa.

În 2018, România a avut o producţie de cereale de 31,8 milioane de tone, iar pentru 2019 reprezentanţii Ministerului Agriculturii estimau o producţie de aproximativ 30 milioane de tone.

Producţia de porumb raportată în 2019 a fost de 16 milioane de tone, în scădere cu 13% faţă de perioada precedentă, iar cea de grâu de 10 milioane de tone. Recolta de floarea-soarelui a fost de 3,4 milioane de tone, iar cea de orz şi orzoaică de 1,9 milioane de tone.

Comenteaza