Liceul Onisifor Ghibu, înțesat de panouri fotovoltaice

Liceul Onisifor Ghibu, înțesat de panouri fotovoltaice

DAS Engineering Grup, companie de instalații, a prezentat imagini cu lucrările de eficientizare energetică a clădirii publice din Cluj-Napoca. Liceul Teoretic Onisifor Ghibu (LTOG) și Școala Gimnazială Nicolae Iorga (SGNI) sunt renovate și extinse pe bani europeni.

“Reabilitarea și eficientizarea energetică este un “must have” al timpurilor noastre și bineînțeles al instituțiilor de educație și învățământ. Deși am crescut și am învățat in alte vremuri, cam așa credem că ar trebui să fie școlile sustenabile ale viitorului”, consideră specialiștii de la DAS Engineering.

Proiectul de modernizare și creștere a eficienței energetice a LTOG (clasele V-VIII) se ridică la 29 de milioane de lei, bani proveniți în mare parte din fonduri europene. Contribuția municipiului este de 1,4 milioane de lei, reprezentând suma cheltuielilor neeligibile și cofinanțarea de 2% din valoarea eligibilă.

Obiectivele se referă la îmbunătățirea și extinderea infractructurii prin reabilitarea termică a corpului de clădire existent și construirea unui nou corp. Liceul era alcătuit din două clădiri cu săli de clasă și o sală de sport cu anexe. Modernizarea presupune construirea unui nou corp care va comunica direct cu imobilul existent.

Acesta va permite creșterea capacității școlii la 787 de elevi, în clasele V-VIII. Extinderea se dezvoltă pe trei etaje și cuprinde spații de învățământ, spații administrative, spații sociale, spații multifuncționale.
Un alt obiectiv urmărește creșterea accesului, calității și atractivității educației, prin dotarea cu echipamente didactice, echipamente IT, modernizarea utilităților. Investiția va duce la scăderea consumului de energie în unitatea de învățământ.

Proiectul de modernizare, reabilitare, extindere și creștere a eficienței energetice a SGNI se ridică la 25 de milioane de lei, din care 9,7 milioane este contribuția Primăriei Cluj-Napoca din bugetul propriu. Ambele proiecte au fost propuse pentru finanțare europeană prin Programul Operațional Regional.

Comenteaza