Leier și-a adus constructor din Austria pentru noua sa fabrică de la Cluj

Leier și-a adus constructor din Austria pentru noua sa fabrică de la Cluj

Constructorul Unger Steel Building (USB) a ridicat fabrica de prefabricate din beton Leier Brikston din județul Cluj, dar va concretiza și unitățile de producție ale grupului austriac din Mureș și Iași. 

Leier mai dezvoltă o fabrică în localitatea Şimand (judeţul Arad), însă acolo se află în proces de autorizare, urmând ca abia apoi să contracteze un partener pentru construcţie, conform ZF. La începutul anului, fabricile de cărămizi Brikston și Siceram au fuzionat.

Activităţile celor două companii din grupul Leier s-au reunit sub entitatea Brikston Construction Solutions. Constructorul austriac Unger Steel Building ridică fabrica de prefabricate din beton pe care grupul Leier, cu acţionari tot din Austria, o dezvoltă în Cluj.

„La Câţcău, în judeţul Cluj, am finalizat întreaga construcţie, inclusiv aparatura tehnologică a fost montată. În cel mai scurt timp, vom începe testarea funcţionalităţii liniei, estimând ca într-o lună să începem producţia. Pentru lucrare am colaborat cu USB, acelaşi partener care ne ajută la construcţia unei noi linii de producţie şi la Iaşi şi la renovarea sediului social al fabricii de la Sighişoara“, spun reprezentanţii Leier.

Investițiile în noile fabrici se ridică la 25 de milioane de euro. Banii sunt direcţionaţi şi către o secţie nouă de prefabricate din beton la Brikston Iaşi, precum şi către dezvoltarea şi tehnologizarea proceselor de producţie în fabricile pe care Leier le are deja în portofoliul local.

Comenteaza