Lecţii de antreprenoriat de la “greii” domeniului

Lecţii de antreprenoriat de la “greii” domeniului
80 de clujeni interesaţi de iniţierea unei afaceri sau în ceea ce priveşte dezvoltarea unui business recent lansat au posibilitatea în acest an să ia lecţii de antreprenoriat de la două personalităţi ale domeniului: Marius Ghenea şi Doug Richard (foto).

Printr-un proiect iniţiat de Fundaţia Post-Privatizare împreună cu Banca Transilvania, sub titulatura School for Startups şi derulat în paralel la Cluj-Napoca şi Bucureşti, tinerii întreprinzători clujeni au ocazia să îşi însuşească cele mai importante noţiuni antreprenoriale. Principalii mentori ai programului ce se va derula pe parcursul întregului an sunt Doug Richard, întreprinzător californian, cu o experienţă de peste 20 de ani în dezvoltarea şi managementul companiilor de tehnologie şi software, respectiv Marius Ghenea, recunoscut după dezvoltarea unor companii precum Flamingo sau Flanco.

"Considerăm că antreprenoriatul poate fi învăţat şi prezentat. Nouă ne lipsesc cultura şi educaţia antreprenorială. Vedem o lipsă acută de materii în curricula universitară care să ajute la dezvoltarea personalităţii în acest sens. Cred că am moştenit istoric această trăsătură. Nu a fost cultivat spiritul antreprenorial în România. Am fost învăţaţi să ni se ofere. Cred că trebuie să ne cultivăm spiritul antreprenorial", a declarat Peter Barta, directorul Fundaţiei Post-Privatizare. Cea mai mare parte a antreprenorilor clujeni înscrişi în acest program vor să dezvolte afaceri în segmentul tehnologiei şi al serviciilor. Potrivit organizatorilor, School for Startups va continua anul viitor cu o sesiune destinată antreprenorilor cu experienţă din Cluj, Business Mentoring Program.

 

 

Comenteaza