KitchenShop își va deschide al doilea magazin la Cluj

KitchenShop își va deschide al doilea magazin la Cluj

Clujul se află pe lista viitoarelor inaugurări ale retailerului de vase pentru gătit, ustensile și accesorii pentru bucătărie cu afaceri de 10 milioane de euro.

În 2019, KitchenShop își va extinde portofoliul de branduri partenere, își va dezvoltă magazinul online și își va extinde rețelei de magazine fizice, atât în țară, cât și în Ungaria și alte țări vecine cu România.

Astfel, KitchenShop pregătește deschiderea unui al doilea magazin în Budapesta, a unui magazin în Craiova și a unui al doilea magazin atât în Timișoara, cât și în Cluj-Napoca. Primul său magazin din Cluj a fost pus în funcțiune în complexul Iulius Mall.

Business-ul fondat de Laurențiu Ilie în urmă cu 10 ani a ajuns la 156  de angajați și deține o rețea de 18 magazine, 17 deschise în cele mai mari orașe din România și unul în Budapesta, Ungaria, conform Forbes.

„Din ce în ce mai multe persoane sunt atrase de cooking. Gătitul nu mai este o simplă necesitate, ci a devenit, pentru mulți, o pasiune, un tool de dezvoltare personală sau chiar o direcție de reorientare profesională”, declară Laurențiu Ilie, director general al KitchenShop.

În 2019, el estimează o cifră de afaceri de 11 milioane de euro. Anul cu cea mai mare creștere procentuală au fost 2013, când, datorită deschiderii a șase noi magazine, cifra de afaceri a crescut cu 40% față de 2015.

KitchenShop comercializează vase pentru gătit, ustensile și acesorii pentru bucătărie, dar și produse pentru servirea mesei și a băuturilor, de la branduri precum KitchenAid, Zwilling JA Henckels, Emile Henry, SodaStream și AMT.

Comenteaza