IULIUS demarează o nouă investiție, în Cluj-Napoca: peste jumătate de miliard de euro pentru cel mai mare proiect de regenerare urbană din România

IULIUS demarează o nouă investiție, în Cluj-Napoca: peste jumătate de miliard de euro pentru cel mai mare proiect de regenerare urbană din România

Cu o expertiză de peste un deceniu în dezvoltarea și operarea ansamblurilor mixed-use de regenerare urbană în România, singurele de acest tip din țară, grupul IULIUS anunță un nou proiect, la Cluj-Napoca.

Investiția de peste jumătate de miliard de euro vizează platforma Carbochim, care va deveni cel mai mare proiect de reconversie urbană de pe piața autohtonă. Prin acest demers de dezvoltare urbană, zona industrială va fi transformată într-un spațiu viu al Clujului și va fi integrată ca parte din oraș. Fabrica Carbochim va fi relocată și retehnologizată anul acesta, fără perioade de inactivitate. Noul proiect include: cea mai mare suprafață de retail din țară, de 115.000 mp * un centru cultural dedicat artelor performative * conservarea și readucerea în circuitul public a două clădiri de patrimoniu industrial * un model de abordare integrată a spațiilor verzi, prin conectarea grădinii urbane de peste 4 hectare cu parcurile adiacente și prin reconfigurarea completă a infrastructurii rutiere și pietonale * un nou pod peste Someș și o pasarelă pietonală * eco-cartier integrat într-un proiect mixt * infrastructură velo-pietonală pe malurile Someșului * consolidarea unui nou pol de business * cea mai mare parcare subterană din țară, cu peste 6.000 de locuri.

După 15 ani de prezență în Cluj-Napoca, IULIUS lansează cel mai amplu proiect autohton de reconversie urbană. Printr-o investiție de anvergură, estimată la peste jumătate de miliard de euro, platforma industrială Carbochim va fi convertită într-o destinație a orașului și un spațiu unic de întâlnire pentru comunitate. Ca amploare a investiției, impact în dezvoltarea urbană, dar și ca varietate a funcțiunilor incluse, acesta va fi cel mai important proiect din Transilvania, după realizarea metroului din Cluj-Napoca.

Carbochim este cel mai mare producător de abrazive profesionale din România. Platforma industrială se întinde pe aproximativ 14 hectare, dintre care suprafața utilizată în prezent pentru producție este sub 30%, iar restul este nevalorificată sau reziduală. Fabrica va fi relocată anul acesta în zona industrială a orașului, în fosta hală Tricotaje Someșul, din Bulevardul Muncii. Peste 5 milioane de euro vor fi investite în relocarea, modernizarea și retehnologizarea unității de producție, a cărei activitate nu va fi întreruptă.

„Ne dorim să redăm orașului o parte a sa, transformând platforma Carbochim într-un spațiu al întregii comunități. Investiția de reconversie a zonei industriale va fi de mare anvergură, aliniată strategiei generale de dezvoltare urbană a Clujului. Este un proiect gândit în prezent, dar și pentru generațiile următoare. Reprezintă viziunea noastră de a fi recunoscători trecutului, continuând activitatea industrială, dar și de a crea viitorul, printr-un proiect sustenabil și rezilient”, a declarat Iulian Dascălu, președintele companiei IULIUS.

Spații pentru muzică, arte și entertainment

Noua dezvoltare propune implementarea în mod exemplar a bunelor practici internaționale privind integrarea patrimoniului cultural - industrial într-o investiție de real-estate: două clădiri monument de pe platforma Carbochim vor fi convertite și redate comunității ca spații culturale și de experiențe.

Este pentru prima dată în România când într-un proiect mixed-use este integrat un spațiu independent dedicat artelor performative, ca parteneriat cu sectorul cultural. Vechea hală Carbochim va fi convertită în centru de live-arts, care va fi gestionat de unele dintre cele mai importante organizații culturale și de festivaluri din Cluj-Napoca, oferind comunității un spațiu pentru concerte, spectacole de teatru și dans contemporan, evenimente de modă, design și arte media.

Pe lângă centrul de live-arts, proiectul de reconversie urbană include un amfiteatru și spații pentru evenimente în aer liber, o sală de teatru și cinematograf, numeroase cafenele cu tematică internațională și restaurante concept. 

A doua clădire ce va face obiectul conversiei este Uzina fabricii, care va fi transformată într-un spațiu ce va reuni atât facilități de coworking, cât și spații-pilot de promovare a antreprenorilor, de încurajare a talentelor și a inițiativelor inovative locale.

Grădini, noi zone de promenadă și un centru de sport în aer liber

Întregul proiect va fi deschis către Someș și coordonat cu masterplanul Municipalității de amenajare a râului, integrându-se firesc în noul culoar verde-albastru al orașului. Trei parcuri din Cluj-Napoca vor fi conectate printr-un traseu velo-pietonal: Parcul Armătura, Parcul Feroviarilor și noua grădină de peste 4 hectare, amenajată în ansamblul mixt. Astfel, noua dezvoltare va avea vedere panoramică asupra uneia dintre cele mai mari zone verzi integrate a orașului: peste 12 hectare.

Investiția include și reamenajarea malului râului Someș, în porțiunea cuprinsă între Parcul Armătura și Podul Porțelanului. Malul râului va fi reconvertit într-o zonă de agrement, cu facilități sportive în aer liber și opțiuni de petrecere a timpului liber, care va fi în legătură cu proiectul prin pasarele pietonale.

Întreaga zonă va beneficia de o abordare sistemică în amenajarea zonelor verzi, reprezentând un model de bune practici în alinierea unei dezvoltări de real-estate cu strategia de investiție publică, precum și cu nevoile de experiență, interconectare și evadare în aer liber ale comunității.

Un cartier verde, în cea mai verde zonă a orașului

Componenta rezidențială a ansamblului mixed-use este proiectată pornind de la un principiu simplu: perspectiva unui loc în care îți dorești să trăiești. Se va dezvolta o nouă generație de locuințe, aflată în etapa de proiectare, cu orientare către Someș și către zonele integrate de parc și grădini.  

Locuințele vor fi realizate după principii care vizează calitatea vieții și sustenabilitatea, cu suprafețe generoase, peste standardele actuale ale pieței, fațade vitrate, terase individuale ample, care transferă atenția de la economia de spațiu la flexibilitate și îmbinarea activităților indoor-outdoor. Cei care vor locui aici vor petrece mai puțin timp în trafic și vor beneficia de mai mult confort, prin accesibilitatea la servicii, facilități, funcțiuni sociale și de entertainment, apropierea de natură, toate integrate în aceeași dezvoltare.

Cea mai mare suprafață de retail din România – focus pe relevanță și experiență

Noi branduri high-end, ancore cu profil dedicat familiilor, cel mai variat mix food & beverages din țară, fresh market de susținere a antreprenorilor și producătorilor locali și concepte de entertainment în premieră națională vor transforma cea mai mare suprafață de retail din România, de peste 115.000 mp închiriabili, într-o destinație regională de petrecere a timpului liber, indoor și outdoor, pentru toate vârstele.

Dezvoltarea va include, într-o primă etapă, peste 23.000 mp de spații de birouri verzi inteligente, care vor contribui la consolidarea prezenței locale a unor companii multinaționale, în zona care va deveni în următorii ani unul dintre polurile puternice de business ale orașului.  

Reconversie urbană durabilă, un nou pod peste Someș

IULIUS demarează o nouă investiție, în Cluj-Napoca: peste jumătate de miliard de euro pentru cel mai mare proiect de regenerare urbană din România

Investiția va presupune restructurarea urbană a întregii zone, atât prin remodelarea axului natural generat de Someș, cât și prin regândirea infrastructurii zonale, pentru a crește conectivitatea cu vecinătățile și cu restul orașului. Cea mai importantă este crearea unui nou pod peste râul Someș, la nord de calea ferată, investiție ce va întregi inelul de circulație dintre Podul Porțelanului și Podul Răsăritului. Totodată, se vor realiza noi sensuri giratorii, vor fi lărgite străzile, vor fi noi accese pietonale de legătură cu orașul, toate integrate cu proiectele de investiție publică planificate pentru această zonă.  

Dezvoltarea se axează pe deplasarea pietonală, implementând principiile „walkable city”, cu facilități de încurajare a transportului public. Va dispune și de cea mai mare parcare subterană din România, cu peste 6.000 de locuri, dar și de peste 3.500 de spații pentru biciclete și stații de încărcare a mașinilor electrice.

Investiția va fi realizată în parteneriat cu Atterbury Europe. Proiectul este în etapa de analiză, consultare și autorizare, demararea lucrărilor fiind estimată pentru începutul anului 2023. Este un proiect deschis spre oameni încă din această etapă, comunitatea fiind invitată să-și spună părerea despre cum vede dezvoltată reconversia platformei industriale pe site-ul www.partedincluj.ro.

Date cheie:

  • investiție totală – peste 500 milioane de euro
  • suprafața proiectului – aproximativ 14 hectare
  • două clădiri de patrimoniu industrial păstrate și convertite în spații culturale și de susținere a inițiativelor locale
  • centru de arte performative, un spațiu-program de exprimare a creativilor locali
  • grădină urbană proprie de 4 hectare, care unifică parcurile din proximitate în cea mai mare zonă verde integrată din oraș
  • amenajarea malului râului Someș ca zonă de agrement, cu facilități sportive și de promenadă
  • cea mai mare suprafață de retail din România – 115.000 mp
  • branduri high-end, ancore cu profil family, cel mai variat mix food & beverages din țară, fresh market, servicii și produse locale, concepte de entertainment în premieră națională
  • o nouă generație de locuințe, aflate în etapa de proiectare, orientate către râul Someș și parcuri
  • 23.000 mp (prima etapă) – birouri inteligente verzi
  • cea mai mare parcare subternă din România - peste 6.000 de locuri
  • peste 3.500 de spații pentru biciclete și stații de încărcare a mașinilor electrice
  • un nou pod peste Someș, o pasarelă pietonală, noi sensuri giratorii, lărgiri de străzi, facilități pentru conectivitate, mobilitate și transport alternativ
Comenteaza